ComenteazăMisha vorbește despre sculpturile ei ca și cum ar fi vii. Ca și cum fiecare trebuie să aibă un loc anume pentru a putea trăi. Și să poată fi admirate. Sunt parte din ea, din gândurile ei, din munca ei. Sculptorița nu trebuie să fie doar artist, ci și lăcătuș și sudor. Șlefuitor, vopsitor. Are multe alte personalități, care ies la suprafață atunci când este nevoie!
Are foarte multe lucrări cunoscute, iar pe lângă unele probabil ați trecut și le-ați admirat fără să știți că sunt creeate de o tânără brunetă, cu ochii ageri și zâmbet larg. Spre exemplul, calul din parcul Titan. Sau uriașul om de metal de pe veranda mall-ului Park Lake. Iar pentru această ultimă lucrare, a avut drept model un mecanic de la service-ul auto lângă care are atelierul.
Ascultă rock și spune că muzica asta o inspiră. E drept, cumva totul se leaga în viața ei. Pentru că a terminat Universitatea Națională de Arte, Facultatea de Artă Decorativă și Design, secția „Metal” și spune râzând că în diplomă este „metalist”, metalist cu acte în regulă. La propriu și la figurat.
Și-a ”sculptat” viața de artist de mică
Pasiunea pentru metal a început din facultate. La liceu a fost la secția de ceramică, nici nu-i trecea prin cap să facă altceva. Și totuși… „La prima oră de atelier de metal, am primit un pătrățel de tablă în care ne-a arătat cum să tăiem un cerc la ghilotină și apoi cum să-l modelăm. Tehnica se numește repoussage, iar de acolo m-am lăsat purtată de val”, ne povestește Misha.
Așa a ajuns să îi placă felul în care se comportă fierul când este atins de artist. „Am mai combinat și inox, dar nu atât de mult și se pare că tot la fier am rămas. E foarte frumos când te joci cu diverse materiale de genul fier-ceramică, fier – lemn și e foarte important cum le pui în relație, să se armonizeze unele cu altele”, spune sculptorița.
La fiecare operă de artă, Misha iubește drumul pe care-l parcurge. Aproape la fel de mult ca momentul în care termină lucrarea. „Când vrei să abordezi ceva nou pentru tine ca artist și compozițional, și ca structură, întâmpini diverse probleme pe care trebuie să le rezolvi. Aici este și fascinația, este vorba de drum. De acolo înveți foarte mult, înveți să ajungi la punctul final. Când ai ajuns acolo parcă uiți de agonia prin care ai trecut”, afirmă artista.
Pune suflet până la extenuare
Se implică enorm fiecare lucrare și asta se vede. Nu are o creeație preferată sau despre care să poată spune că o reprezintă, dar știe că dacă nu pui suflet, parcă nu rezonează, nu emană acea energie frumoasă. „Mă implic în fiecare lucrare pentru că îmi place, nu pentru că trebuie”.
În atelierul Mishei, nici o zi nu seamănă cu cealaltă. Nici pisicile care-i populează viața nu-s mereu aceleași. Întotdeauna mai apare câte una. Care e binevenită. Cu ele și cu muzica, Misha lucrează. A avut proiecte în care a lucrat și 72 de ore încontinuu. „Când am făcut Balerina, de exemplu, parcă eram în transă. A fost lucrarea pe care am terminat-o în 3-4 zile, este puțin mai mare decât mărimea naturală”, povestește Misha.
Pentru acea sculptură s-a luat pe sine model. Șabloanele pentru mâini și le-a luat după propriile mâini, iar restul a curs de la sine. „Nici nu puteam să las lucrarea, eram curioasă să văd rezultatul. La un moment dat eram epuizată, mai ales psihic, după atâta muncă. Dar am avut noroc cu un prieten care a venit la atelier, am luat o pauză și am stat la o discuție dar eram tot cu gândul la lucrare. Eu tot aveam bătăi de cap cu mișcarea gâtului Balerinei, cum să-l așez, pentru că Balerina are o mască de ceramică și nu știam cum să o fac să pară și firească, și grațioasă, și feminină. În timp ce eram cu el, aveam acea mască și îmi imaginam cum ar trebui să vină, cu gâtul arcuit, și atunci mi-a venit inspirația. Probabil dacă nu luam acea pauză de relaxare, m-as mai fi chinuit câteva ore”, spune sculptorița.
Omul și artistul
Omul Misha Diaconu nu pleacă niciodată de acasă fără artistul Misha Diaconu. Spune că nu se poate pune punct între cele două persoane. Nu e o delimitare, unde se termină una nu începe cealaltă. „Îmi spuneam profesorii în liceu că nu poți să fii artist de duminică. Acela care lucrează doar în weekend sau când are timp, nu neapărat că nu se numește artist, dar probabil că evoluția lui este mai înceată”, susține Misha. Și când termină treaba în atelier și se duce la culcare, nu se poate detașa de latura de artist pentru că „îi apar în cap tot felul de problemuțe”. Este de părere că un artist se simte după felul în care gândește, cum se îmbracă sau după tabieturile pe care le are și modul de a gândi.
Muzica o inspiră
Ispirația îi vine din trăirile pe care le are, din viața de zi cu zi. „Poți să te duci să cumperi o pâine și să vezi cum pică lumina pe o anumită formă și de acolo să se nască o idee. Muzică mă inspiră foarte mult, la fel și instrumentele muzicale”, recunoaște Misha care admite că, pentru ea, muzica e deja o obsesie.
A mers pe transpunerea ideilor în instrumente muzicale sau în dans. În muzică regăsește mișcarea, forma și armonia și asta pentru că instrumentele muzicale au niște forme foarte frumoase, după cum îi place să creadă. „Relaționează atât de bine între formă și sunetul pe care-l produc”. O altă sursă de inspirație este femeia. Care are, spune Misha, căldură, maternitate, feminitate, dar și senzualitate. „Mă duce cu gândul la linii calde, linii curbe și lumină pentru că lumina mă duce cu gândul la lucruri pozitive”
Este o artistă norocoasă
Pentru orice artist, ideal ar fi să apară cineva și să spună „acesta este spațiul, fă ce vrei tu” și se consideră norocoasă la acest capitol. Pentru că, în proporție de 85%, așa i-au venit comenzile pentru sculpturi. „Dar bineînțeles că, dacă vrei ca lucrarea respectivă să trăiască în spațiul respectiv, trebuie să ții cont de elementele care o înconjoară. Și atunci contează cine îți dă comanda”
Misha nu are un site de prezentare, dar are contul de Facebook unde primește comenzile. Încă nu a ajuns la performanță să trăiască din artă, dar spune zâmbind că are colegi care se pot lăuda cu așa ceva. Dar când nu lucrează la următoarea capodoperă, face garduri, balustrade sau porți de metal. Este zona ei comercială, așa cum îi place să o numească. „Aici ești limitat de structura casei, de dorințele proprietarului. Sunt foarte puțini care acceptă să meargă pe contrast în care are o formă minimaistă cu foarte multe unghiuri drepte. Unde am o structură rigidă îmi place să vin cu o curbă să mai încălzească, să mai echilibreze”
A refuzat lucrări
A avut și lucrări pe care a trebuit să le refuze. „Există clienți care vin și îmi cer un gard banal, din elemente gata făcute și atunci sunt nevoită să îi refuz pentru că nu rentează nici pentru el financiar, nici pentru mine ca timp pe care-l investesc”, spune Misha. Iar de aici i se trage și ura pentru unghiurile drepte, pentru că lucrează singură și trebuie să verifice de fiecare dată dacă le-a făcut corect. Are foarte multe lucrări cărora nu a apucat să le facă poze, cam la fel de multe are și pe care nu a reușit să se semneze
Gigantul și Chimia
Cea mai mare lucrare a ei este Gigantul din centrul comercial, iar cea mai mică e făcută pentru o doamnă din Alba Iulia și se numește Chimie. „Se referă la chimia dintre oameni, fie că este dragoste, fie că vorbim de prietenii, loialitate sau tot ce se întâmplă în sufletul oamenilor. Dar în general prefer lucrările monumentale pentru că îmi place să ies din pagină”, după cum îi place să spună.
Sunt diverse evenimente cu expoziții de artă, dar ea nu poate participa la ele, pentru că nu are lucrări atât de mici care să se înscrie în limitele impuse de acestea.
Ața că Misha rămâne în atelierul ei, cu hainele ei și cu masca de sudor, cu muzică rock și pisici. Pentru stilul steampunk își ia materialele de la colegii din service-ul alăturat, pentru că părțile de mașină se potrivesc perfect pe acesta. Metalul brut și-l adună de la depozite, iar din când în când mai merge și la Remat pentru anumite bucăți.
Și așa, ca într-o poveste fantastică, în atelierul Mishei Diaconu, fiarele prind viață. Caii tropaie, balerinele dansează rock și giganții zgâlțâie podeaua cu mersul lor apăsat. Iar pisicile încep să toarcă.
Actorul Armand Calotă a trecut pe lângă moarte de două ori. Destinul cutremurător al unui artist