Cel mai probabil din cauză că nu vede, Slash nu și-a dat seama că a ajuns pe un mal abrupt și, la primul pas greșit, a căzut în apă. Salvatorii au fost chemați chiar de stăpânul animalului.
Deși era foarte speriat de ceea ce i se întâmplă, câinele a avut încredere în pompierii care au coborât pentru a-l scoate din apă și s-a ghidat după vocea lor până când a ajuns într-un loc în care s-a simțit în siguranță.
ISU Giurgiu:
„În cel mai scurt timp, câinele a ajuns la stăpânul său, care a urmărit cu sufletul la gură întreaga acțiune de salvare”, au mai transmis reprezentanții ISU Giurgiu.
„Pentru colegii noștri din cadrul Detașamentului Bolintin Deal a fost o misiune inedită, de care își vor aminti mult timp de acum înainte”, se mai arată în comunicatul ISU.