Evenimentul a fost semnalat la ora 7.00, iar la faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Vaslui. La sosirea forţelor de intervenţie, calul avea la suprafaţă doar capul şi picioarele din faţă, existând în orice moment pericolul ca acesta să fie înghiţit de apă.
Pompierii au folosit un trepied pentru scoaterea animalului şi o autospecială cu troliu. Misiunea a fost una foarte dificilă, deoarece canalul era din beton, cu un diametru de 70 de centimetri, o adâncime de patru metri şi era plin cu apă.
La finalul intervenţiei, care a durat mai bine de jumătate de oră, calul a fost redat în viaţă proprietarului.
 
 

Urmărește-ne pe Google News