Zilele trecute, Miss Paraguay, Clara Sosa, a participat la competiția Miss Grand Internacional. A cucerit juriul cu prezența ei și a ajuns între ultimele două concurente care s-au luptat pentru marele titlu, alături de Meenakshi Chaudhary Kumar, reprezentante Indiei.

În momentul în care prezentatorul urma să anunțe căștigătoarea concursului, cele două se țineau strâns de mână pe scenă.

Când și-a auzit numele și faptul că a fost desemnată căștigătoarea concursului de frumusețe, Clara Sosa, Miss Paraguay, a leșinat. A căzut lată pe scenă sub privirile neputincioase ale rivalei ei, ale prezentatorului competiției și ale spectatoruilor aflați la eveniment.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cum Clara nu se mai ridica de jos, camerele de televiziune au luat imediat cadrul de pe concurentă și au difuzat un plan general, muzica din sală a fost dată la maximum, în timp ce toți cei aflați pe scenă încercau să-i acorde ajutor concurentei din Paraguay.

Din fericire, aceasta și-a revenit după câteva momente și extrem de emoționată le-a mulțumit dcelor prezenți.

FOTO: capturi Infobae

Citește și: EXCLUSIV / Raportul care i-a adus condamnarea la închisoare pe viață: Magdalena Șerban a avut discernământ și a premeditat atacurile de la metrou

 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News