Cărţuliile au fost găsite cu 50 de ani în urmă, dar abia acum au intrat sub lupa experţilor şocaţi că nimeni nu şi-a arătat interesul pentru ele până în prezent, mai ales că acestea ar putea descifra secrete ale creştinismului. “Analizăm o descoperire foarte importantă şi semnificativă, poate cea mai importantă din istoria arheologiei”, a declarat al-Ziad Saad, director la Departamentul iordanian de Antichităţi.
El a explicat că e posibil ca textele să fi fost făcute de unii dintre primii creştini, în deceniile imediat următoare crucificării lui Iisus. Fiecare dintre cele 70 de cărţi are între 5 şi 15 pagini, fiind de mărimea unui card de credit. Ele sunt legate prin inele din plumb, iar textele sunt scrise în ebraica veche.
Filele metalice au inscripţionate imagini, simboluri şi cuvinte, toate părând că se referă la Mesia şi poate chiar la crucificare şi la Înălţare. Dacă se va confirma autenticitatea lor, scrierile ar reprezenta cea mai mare descoperire după “Manuscrisele de la Marea Moartă”, găsite în 1947.

 
 

Urmărește-ne pe Google News