Viaţa Loredanei Dâmbean s-a încheiat brusc în dimineaţa zilei de 12 septembrie 2011, când avea doar 23 de ani. Moartea violentă a tinerei a survenit în condiţii încă neelucidate. În caz sunt implicate cadre medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţe Deva, logodnicul victimei şi un echipaj al serviciului de Ambulanţă. Misterul morţii Loredanei este amplificat de faptul că hainele i-au fost aruncate la gunoi, înregistrările camerelor de supraveghere video din spital au fost şterse, iar fişa medicală de internare a fost contrafăcută, scrie zhd.ro.
Tânăra a murit la 12 ani după ce tatăl ei și-a pierdut viața într-un accident cumplit, provocat de un şofer de TIR al unei firme din Franţa. Anchetatorii au împins hârtii şapte ani ca să ajungă la concluzia că „mortul e de vină”. Din cauza tergiversării anchetei, statul român a fost obligat la CEDO să plătească daune. În cazul morţii Loredanei Dâmbean, judecătorii au cerut procurorilor să redeschidă speţa într-un singur dosar şi să cerceteze „in rem” cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Moartea violentă a Loredanei Dâmbean
În 12 septembrie 2011, Loredana şi-a trezit logodnicul, pe Marius Glava, pentru că se simţea rău. În jurul orei 06.50, Marius a chemat Salvarea şi pe fratele Loredanei. La scurt timp a sosit un echipaj medical care i-a administrat pacientei calciu şi diazepam. Loredana şi-a revenit, însă după plecarea echipei medicale a început să se simtă iarăşi rău. Fratele a luat-o pe braţe şi, împreună cu logodnicul acesteia, a dus-o cu maşina până la poarta spitalului, după care cei doi au transportat-o cu un cărucior la serviciul Primiri Urgenţe, unde au ajuns în jurul orei 9.00. La 9.15, Loredana a intrat în cabinetul medical şi „aparţinătorii” au rămas în hol. Pacienta a fost scoasă câteva minute mai târziu pe un pat mobil „acoperită cu un cearşaf şi cu un tub în gură”, spun cei doi însoţitori. La ora 10.30, ei au fost chemaţi să preia bijuteriile Loredanei pentru că fusese declarată moartă. Doctorii nu mai vorbesc despre spasmofilie, ci de o lovitură la tâmplă care a cauzat decesul.
La dosar apar mai multe informaţii contradictorii în legătură cu ora decesului. Pe certificatul medical constatator al decesului nu este precizată nicio oră, pe fişa de observaţie este menţionată ora 10.30, un angajat al spitalului declară în scris că decesul a fost confirmat verbal la 9.30, iar în ancheta Colegiului Medicilor apare că decesul a fost declarat la ora 11.30.
În înscrisurile medicale se arată că Loredana a avut parte de o moarte violentă cauzată de un traumatism cranio-vertebro-cerebral, dar după şase ani de anchetă nu se ştiu împrejurările în care s-a produs lovitura cauzatoare de moarte. Au fost cercetaţi fratele şi logodnicul, în ideea că ar fi scăpat-o din braţe în drum spre spital, dar şi cadrele medicale, care ar fi putut-o trânti din neglijenţă. În 9 ianuarie 2015, poliţiştii l-au adăugat în lista suspecţilor şi pe medicul de la ambulanţă care a fost la domiciliul Loredanei, el fiind cercetat pentru o presupusă infracţiune de ucidere din culpă.
Pe parcursul anchetei au fost compromise ori s-au pierdut câteva probe. Astfel, a fost ştearsă înregistrarea video a camerelor de supraveghere de pe holul spitalului, care putea arăta starea în care a ajuns pacienta la Urgenţe. Hainele cu care Loredana a intrat în cabinetul medical au dispărut fără urmă, iar fişa medicală de internare a fost contrafăcută pentru că cineva ar fi vărsat ceva lichid pe ea.
Cazul Dâmbean vs. România la CEDO
Cu câteva luni înainte să moară, Loredana absolvise Facultatea de Drept şi începuse să lucreze la dosarul tatălui său, cauză pentru care statul român a fost condamnat în 2013 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Moartea tinerei ar putea devein cauză de judecată la CEDO.
Gheorghe Dâmbean a decedat într-un macabru accident de circulaţie, în 28 iulie 1999, pe DN 7, la kilometrul 370, în apropierea municipiului Orăştie. În accidentul care i-a curmat viaţa a fost implicat un autotren al firmei franceze Willy Betz France. Procurorul Dorel Herban a stabilit că mortul este de vină, deşi prima expertiză susţinea contrariul.
Serviciile Interpol din Franţa dădeau de înţeles că a dispărut de la dosar un document deosebit de important, pe timpul cercetărilor penale. Ancheta şi procesul au durat nepermis de mult, şapte ani, timp în care a urmat o a doua expertiză tehnică care a dus la scoaterea definitivă de sub urmărire penală a şoferului străin.
Loredana Dâmbean avea zece ani când şi-a pierdut tatăl în teribilul accident. Mama sa, o femei cu venituri modeste, s-a bătut pentru dreptate, iar Loredana a ales să urmeze Facultatea de Drept. În 2011 a devenit jurist şi pregătea cazul „Dâmbean vs. România” pentru CEDO. Loredana a murit înainte să afle că judecătorii de la Strasbourg au decis condamnarea statului român la plata a 15.000 de euro daune morale şi 390 de euro cheltuieli de judecată către mama sa, Maria Dâmbean. Acum, femeia care s-a bătut şapte ani cu „sistemul” pentru moartea soţului duce altă luptă ca să afle adevărul în cazul fiicei sale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro