Încă de săptămâna trecută, oficialii de la Vatican au închis capela pentru pregătiri. A fost instalat celebrul coș și cele două sobe legate la el. Una dintre sobe, construită în 1938, este folosită pentru a arde buletinele de vot din hârtie. Cea de a doua, datând din 2005, este folosită pentru crearea fumului – alb, dacă un nou Papă a fost ales de către cei 115 cardinali, sau negru, dacă cardinalii electori nu au reuşit să aleagă un nou pontif – care se amestecă cu fumul rezultat din arderea buletinelor de vot.
Potrivit tradiției, după un vot nereuşit, responsabilii adăugă paie umede peste buletinele de vot pentru a obţine un fum negru cu funingine. Dar cum în timpul Conclavului din 1958 au apărut alarme false – aparent deoarece paiele nu au reuşit să se aprindă – Vaticanul a decis să folosească substanțe chimice.
În 2005, oficialii au început să folosească cartuşe, inclusiv unul marcat cu cuvintele „Fumo Bianco”, care a produs fumul alb ce a anunţat alegerea Papei Benedict al XVI-lea.
Chiar şi în aceste condiţii a existat o oarecare confuzie în acel an dacă din coş a ieşit fum alb sau negru, ceea ce a determinat oficialii să folosească clopotele Bazilicii Sf. Petru pentru a confirma alegerea. Acest lucru se va repeta şi acest an, pentru a întări alegerea confirmată prima dată de fum.
Potrivit lui Ben Baxter, director al ”Soup Limited Mazare”, un furnizor de maşini de fum din Ingleby Barwick, Anglia, cel mai probabil substanţa chimică principală folosită pentru cartuşul alb este cloratul de potasiu, care se aprinde uşor şi produce în timpul arderii particule fine de culoare albă. Cartuşul negru foloseşte, probabil, la rândul său clorat de potasiu, alături de un colorant menit să schimbe culoarea particulelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News