ComenteazăMărturiile scrise despre această minune a ortodoxiei au apărut în secolul al IV-lea
Prima mărturie scrisă despre Sfânta Lumină datează din secolul al IV-lea. Deşi Biserica Sfântului Mormânt aparţine tuturor celor şase confesiuni creştine, respectiv ortodocşii din Europa, catolicii, armenii apostolici, egiptenii copţi, siriacii şi etiopienii, doar rugăciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului pot declanşa minunea.
În anul 1579, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie să intre în Biserica Învierii şi să ţină ei slujba. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au pătruns în biserică şi au încuiat uşile, lăsându-i pe ortodocşi afară. Patriarhul ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii şi s-a rugat lângă una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lângă el s-a despicat, lăsând lumina să ţâşnească prin fisură şi să aprindă făcliile patriarhului. Coloana despicată există şi astăzi. Menţionăm că pentru Biserica Catolică, Sfânta Lumină este aprinsă de Papă.
Scepticii acuză că ar exista o sursă de foc ascunsă înăuntru
În 2001, Soukias Tchilingirian, un armean apropiat bisericii, a declarat că Sfânta Lumină “nu este un miracol. Preoţii greci au o lampă care arde de peste 1.500 de ani. Ea este folosită pentru a aprinde Focul Sfânt. Pentru pelerinii credincioşi care vin din toată lumea este un miracol, o lumină din Ceruri, însă nu şi pentru noi. Desigur, sursa focului este simbolică”. Problema este că înainte de sigilarea lăcaşului de cult, spaţiul este verificat cu minuţiozitate de persoane care nu aparţin religiei creştine, iar toate candelele sunt stinse. În anul 2005, într-o demonstraţie la o televiziune greacă, Michael Kalopoulos a înmuiat trei lumânări în fosfor alb pentru a arăta că totul nu ar fi decât o şarlatanie.
Lumânările s-au aprins spontan după circa 20 de minute, pentru că fosforului se aprinde în contact cu aerul. Kalopoulos a arătat că dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea poate fi întârziată până la o jumătate de oră sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluţiei şi de natura solventului folosit, a subliniat Kalopoulos.
Problema acestei demonstraţii, din perspectiva credincioşilor, este că nu poate explica de ce nu s-a înregistrat în mii de ani vreo aprindere greşită – când Patriarhul este încă în afara Bisericii, de pildă. Ar însemna că solventul despre care vorbeşte Kalopoulos a fost adăugat întotdeauna cu o precizie… prea “îngerească”.