Pe 11 septembrie 2001, întreaga lume privea șocată către Statele Unite, unde avea loc atentatul care avea să schimbe istoria țării. Fotoreporterul australian Nathan Edward se afla în New York, în ziua fatidică, pentru a acoperi un subiect legat de US Open. El a primit, însă, un telefon de la șeful lui care l-a informat de tragedie și așa a ajuns la Turnurile Gemene, relatează news.com.au.

“Șeful meu m-a sunat și mi-a spus că un avion a intrat în World Trade Center și că trebuie să ajung acolo. Chiar când plecam, al doilea avion a intrat în cel de-al doilea turn. I-am spus spției mele că nu este un accident și că cel mai probabil nu va reuși să mă contacteze timp de câteva zile”, își amintește Nathan.

Ajuns la fața locului, fotoreporterul a dat de o fotografie printre ruinele Turnurilor Gemene, în care apare o femeie, care își ține fetița în brațe.
“Spre sfârșitul zilei, a fost ceva ce mi-a atras atenția, o pată de culoare. Era puțin praf, așa că nu am atins fotografia, dar au suflat praful de pe ea și am făcut poza”, mărturisește australianul. El a luat apoi fotografia de pe jos și i-a dat-o unui pompier. Nu se știe ce s-a întâmplat cu fotografia originală, însă fotoreporterul s-a gândit de atunci încontinuu la cele două persoane care apăreau în poză. A încercat de mai multe ori să afle cine sunt persoanele, dacă au supraviețuit atentatului, însă fără niciun rezultat.

Misterul a fost deslușit însă acum. În luna februarie, fotoreporterul s-a gândit să încerce pentru ultima oară. A publicat pe rețelele de socializare fotografia, inclusiv pe un grup dedicat supraviețuitorilor atentatelor.  Australianul a reușit astfel să afle identitatea femeii din poză. Se numește Jennifer Rothschild Robinson și este în viață. Fetița pe care o ține în brațe este copilul ei.

Femeia avea biroul la etajul 86 al Turnului de Nord al WTC, doar cu șapte etaje mai jos de locul în care teroriștii au intrat cu avionul în clădire. Ea a avut noroc, însă. În timpul atentatelor, femeia se afla în concediu. Și-a pierdut însă mai mulți prieteni în urma atentatului care s-a soldat cu 2977 de morți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News