La punctul de trecere a frontierei Verkhniy Lars, drumul are două benzi de circulație: pe prima sunt autoturisme; cea de-a doua e dedicată camioanelor, bicicletelor, scuterelor și skateboardurilor. Verkhniy Lars e singura trecere terestră între Rusia și Georgia și nu poate fi parcursă la picior. Ai nevoie de un vehicul cu roți ca s-o faci. Așa e regula.

Din 22 septembrie, după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea cetățenilor pentru războiul cu Ucraina, Verkhniy Lars e aglomerată în permanență. Coada de mașini se mișcă lent – nimeni nu pare să se grăbească – și nu se termină niciodată. Dar important e că în Georgia intră toți cei care ajung la Verkhniy Lars.

„De ce îți părăsești patria? N-ai nicio rușine?”

Iura stă pe un skateboard, sub fereastra ghișeului de control al pașapoartelor. În spatele lui, Timofei se sprijină pe un scuter mic. Maxim și Alexei pedalează pe biciclete vechi, tot pentru copii. Alături de ei este și Arcadii. Are vreo 40 de ani și merge pe o bicicletă roz, feminină, cu panglici colorate atârnând de ghidon. 

Polițiștii de frontieră ruși îi privesc cu dispreț pe cei cinci călători. „De ce îți părăsești patria? N-ai nicio rușine?”, spune un ofițer. Bărbații tac. Nu vor să se certe, vor doar să plece din țară. 

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Urmează întrebările standard: „De unde sunteți?”. Din Moscova, Sankt Petersburg, Samara (aflat în sudul Rusiei, pe malul râului Volga, n.r.) și Ufa (capitala Republicii Bașchiria, aproape de granița cu Kazahstan, n.r.).

Polițiștii vor să afle dacă au primit ordinul de mobilizare și toți răspund negativ. Vor să afle dacă au servit în Armată. Toți răspund negativ. Și vor să afle scopul călătoriei. „Turism”, spun în cor bărbații. Sub privirile ostile ale polițiștilor, cei cinci ruși primesc ștampilele pe pașaport. 

Așa povestesc Maxim și Alexei că au fugit din Rusia.

Echivalentul a 45.000 de lei de la Moscova la Istanbul

În dimineața zilei de 21 septembrie, când Vladimir Putin a anunțat mobilizare „parțială”, mulți ruși și-au dat seama că nu-i de glumă cu războiul. E o realitate care le bate la ușă. Mai întâi, câțiva cetățeni au protestat în stradă. În special cei din Republica Daghestan au fost virulenți și protestele lor au circulat în mass-media internaționale. Dar manifestațiile publice s-au soldat cu arestări.

Așa că cetățenii ruși au găsit alte supape. S-au vândut rapid biletele de avion către Istanbul, Erevan, Baku, Almatî și către alte destinații unde rușii n-au nevoie de o viză. Ca urmare, prețurile au explodat. Să ajungi de la Moscova la Istanbul putea să coste și echivalentul a 45.200 de lei – și trebuia să cumperi și un bilet de retur, ca să nu trezești suspiciuni. În acest context, Georgia a devenit rapid o soluție salvatoare.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

287.000 de ruși au intrat în Georgia până în iunie

În Georgia, cetățenii ruși n-au nevoie de vize: pot sta în țară, fără probleme, 365 de zile. Își pot deschide firme și își pot cumpăra imobile. În plus, rușii se simt bine în statul din Munții Caucaz, mai ales că pot comunica în rusă, dar și pentru că nu e o țară scumpă. 

Cei care aleg acum Georgia spun că un avantaj e că aici deja există o comunitate rusă, formată din cei care au fugit după 24 februarie. Conform datelor oficiale, din martie până în iunie au intrat în țară 287.000 de ruși. Dintre aceștia, vreo 45.000 au rămas.

Până acum, nu există date câți dintre rușii veniți în Georgia după 22 septembrie au ales să rămână în țară. Neoficial, se crede că peste 120.000 de ruși au trecut pe la punctul de frontieră Verkhniy Lars. Visul Georgian, partidul care se află la guvernare și care are viziuni proruse, îi numește pe toți „turiști” și nu controlează cine intră în țară, acuză opoziția și mass-media din Georgia.

Biciclete de copii, mașini de poliție care transportă fugari și multă mită. Rețeta prin care mulți ruși reușesc să plece din țară, ca să scape de mobilizare
Un rus trece granița spre Georgia pe o bicicletă pentru copii | Foto: Profimedia
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Alungat de acasă de perspectiva frontului

Maxim are 33 de ani. Se încadrează în prima grupă de mobilizați, dar nu a fost chemat încă. Este inginer, iar șeful lui este un militant prorăzboi. După anunțul lui Putin, a trimis imediat autorităților o listă cu angajații săi, iar Maxim s-a temut că ar putea veni după el. I se oprea respirația de fiecare dată când suna interfonul. 

În a doua zi a mobilizării l-au luat pe cumnatul lui. La sfârșit de septembrie, ruda sa era deja în zona Izium – fără antrenament, cu echipament vechi și o uniformă.  

Maxim nu vrea să meargă la război. Are o soție și un băiat de 4 ani. Știe că dacă ar fi rămas în Rusia, ar fi fost chemat să lupte. Așa că s-a hotărât să fugă din țară. A zburat din Samara la Moscova, a așteptat 16 ore și apoi a zburat din nou spre Mineralnîe Vodî (oraș rusesc din apropierea graniței cu Georgia, n.r.). Până atunci, Maxim n-a ieșit în oraș, n-a vrut să fie văzut.

Războiul din vis

Alexei, 39 de ani, a zburat alături de alți bărbați cu vârste potrivite pentru mobilizare. El e în categoria B, n-a servit în Armată și n-a fost mobilizat. Plănuia să ajungă în Georgia de câțiva ani. Cu siguranță își va petrece luna octombrie în Caucaz. Îi place să fotografieze natura, dar jobul lui e director financiar al unei companii moscovite.

La sfârșit de 2021, Alexei a avut un vis: sute de cauciucuri imense, de tractor, erau înșirate, stivuite unul peste altul. Înăuntrul lor se aflau corpuri de bărbați, înfășurate în plastic. Câte doi pe cauciuc. În interpretarea lui, visul ăsta însemna război. Atunci nu știa cu cine – a aflat pe 24 februarie.

Alexei nu va împușca ucraineni. El a copilărit în Ucraina, a mers în primii ani de școală acolo, iar bunicii și mama lui sunt din Ucraina. Nu vrea să fie un alt soldat mort, adus acasă într-un sicriu de zinc sau dat „dispărut fără urmă”. Nu vrea să fie carne de tun și, după moarte, să fie ars într-un crematoriu mobil. De asta fuge. Dar pretinde că pornește într-o vacanță.

Șase într-o mașină cu cinci locuri

Mineralnîe Vodî, din regiunea Stavropol, este cel mai apropiat oraș cu aeroport de granița cu Georgia. Aici, rușii sunt întâmpinați de un șofer. Se urcă șase oameni într-o mașină cu cinci locuri. Îndeasă, pe lângă ei, și cinci valize, și cinci ghiozdane. Fiecare plătește 32.000 de ruble (2.500 de lei) pentru un drum de vreo 200 de kilometri. 

Totul merge bine până la Vladikavkaz, ultimul oraș rusesc înainte de granița cu Georgia. Aici, autoritățile par hotărâte să facă orice e posibil ca oamenii să iasă cât mai greu din oraș. Patrulele de poliție opresc pe toată lumea și încearcă să-i stoarcă de bani.

„Fiecare oprire ne-a costat 50 de dolari – și au fost cinci!”, povestește supărat Alexei. „Aproape am înnebunit. Sunt un cetățean rus care nu a comis nicio crimă. Călătoresc cu taxiul prin țara mea și trebuie să plătesc niște sume ridicole pentru acest drum”.

Biciclete de copii, mașini de poliție care transportă fugari și multă mită. Rețeta prin care mulți ruși reușesc să plece din țară, ca să scape de mobilizare
Cozile la granița cu Georgia | Foto: Profimedia

Biciclete livrate la graniță

Când ajung, într-un final, la graniță, rușii vor să cumpere un loc în mașina cuiva pentru a trece punctul de frontieră. Costurile variază între 10.000 și 40.000 de ruble (800-3.200 de lei). Iar timpul de așteptare se poate întinde până la cinci-șase zile. 

Maxim și Alexei au ajuns pe 25 septembrie la Verkhniy Lars. Dar se temeau că nu vor reuși să ajungă în Georgia până pe 30 septembrie, când Putin avea să anunțe rezultatul referendumurilor din Ucraina. Atunci, autoritățile ar fi putut închide granița pentru bărbații cu vârstă de mobilizare. Sau i-ar fi putut mobiliza chiar acolo, la frontieră. 

Cei doi ruși au decis să facă rost de niște biciclete. Le-au comandat pentru a fi livrate la frontieră. În numai câteva ore, un armean le-a adus bicicletele. Erau mici, de copii. Le-a fost greu să găsească biciclete de adulți. În Caucaz, cei mai mulți adulți aleg ca mijloc de transport personal mașina – unii chiar calul -, dar arareori bicicleta. Se mulțumesc și cu bicicletele de jucărie, vechi, uzate și foarte scumpe – o mie de dolari fiecare. Dar e cea mai rapidă metodă de a traversa punctul de frontieră.

„Mai aveam 12 kilometri de mers. Nu dormisem de două zile. Am ajuns la frontieră după lăsarea nopții. Și era deja frig”, spune Maxim.

La Verkhniy Lars era o coadă lungă, formată din oameni obosiți, care așteptau de câteva zile. Lucrurile se mișcau încet, iar afară erau numai opt grade. „Au încetinit totul dinadins. Oamenii chiar au început să strige să deschidă poarta. Părea că urmează să izbucnească o revoltă”, povestește Alexei. Dar porțile s-au deschis și cei cinci ruși au fost lăsați să treacă granița. 

Vehiculele pe două roți revin goale în Rusia

Pe partea georgiană a frontierei sunt munți de biciclete și scutere, majoritatea într-o stare avansată de degradare. O mașină tractează bicicletele abandonate înapoi în Rusia. Vor ajunge din nou în mâinile negustorilor ruși, care le vor vinde altor refugiați din calea regimului Putin. Și Maxim, și Alexei și-au vândut bicicletele lor de copii, după ce au trecut frontiera. Le-au dat cu 500 de ruble (40 de lei). „Probabil vor fi revândute cu alți o mie de dolari”, râde Alexei.

Afacerea bicicletelor a fost închisă pe 29 septembrie. După aceea s-a instituit o nouă regulă: frontiera cu Georgia poate fi traversată doar cu mașina.

Afacerile ilegale de la graniță

Sașa a ajuns în orașul georgian Stepantsminda venind tocmai din Vorkuta, un orășel minier rusesc, aflat la nord de cercul polar arctic. Destinația lui finală e orașul maritim Batumi, unde un prieten i-a oferit un apartament gratuit. Acolo va aștepta ca soția să plece și ea din Rusia.

„Drumul de la Vladikavkaz până la Stepantsminda m-a costat doar 4.700 de ruble (380 de lei). Am plătit 3.000 pentru un loc în autobuz, iar restul pentru un taxi care m-a adus aici”, povestește rusul.

S-a temut însă că nu va reuși. Pe 29 septembrie era o coadă de 30 de kilometri la frontieră. Asta însemna o așteptare de cinci zile. Așa a apărut un alt tip de afacere: mituirea polițiștilor pentru un loc într-o mașină a forțelor de ordine. Prețul: 50.000 de ruble (4.000 de lei).

Sașa spune că a văzut multe mașini cu numere rusești abandonate în parcări cu plată. Proprietarii – fugiți în Georgia – au ascuns cheile și documentele și au sunat un om de legătură din Vladikavkaz care le va aduce mașinile peste graniță când va putea. Alți 1.000 de dolari de mașină și pentru această afacere.

În a patra zi a mobilizării din Rusia, un ONG a înființat un punct de prim ajutor la graniță, cu apă, supă, medicamente sau scutece pentru copii. Aici funcționează internetul Wi-Fi și voluntarii împart carduri SIM cu numere georgiene. 

„Nu știu dacă sunt fericit”

Ieșit din Rusia, Maxim nu știe încotro s-o ia. Să rămână în Georgia sau să-și continue călătoria spre Turcia sau poate chiar Canada? Nu are de lucru, pentru că a fost dat afară și nu și-a mai primit salariul pe luna precedentă. Va trebui să-și vândă casa. Nu crede că se va mai întoarce vreodată în Rusia. 

Nu știu dacă a trebuit să mă chinui pentru ceva în viața mea cât m-am străduit să trec această graniță. Dar odată ce am trecut, mi s-au înmuiat picioarele. N-am niciun plan. Nu știu unde să stau și ce să fac. Nici măcar nu știu dacă sunt fericit. Familia mea e la mii de kilometri distanță, nu știu dacă îi voi mai vedea.

Maxim, rus emigrat în Georgia:

„La graniță eram mulți. Dar în Rusia suntem puțini”

Alexei crede că se va întoarce la Moscova în curând. Acolo are un apartament în centrul orașului și o dacha (casă de vacanță, n.r.) în afara orașului, mai multe tipuri de arme sportive și – în mod ironic – o bicicletă scumpă. Glumește și spune că o păstrează pentru următoarea evadare. 

În timp ce traversa granița, Alexei s-a uitat la toți acei oameni strânși acolo și s-a gândit: cu toții, intelighenția rusă, ar fi putut face o revoluție în țară. Realitatea e însă alta, spune el. 

„La graniță eram mulți. Dar în Rusia suntem puțini. Europa se plânge că marea Moscovă nu iese la proteste, dar e simplu de înțeles. Majoritatea locuitorilor ei sunt provinciali. Nu o duc bine. Închiriază apartamente scumpe, plătesc rate la bancă mari și n-au niciun ajutor. Dacă-și pierd joburile în care și-au petrecut mai toată viața, atunci vor fi nevoiți să revină în provincie. Ei se luptă constant pentru supraviețuire. Să meargă la o demonstrație e un risc prea mare pentru ei”, explică Alexei.

Când aveam 30 de ani, credeam că mafia va putea fi detronată. Acum știu că nu va fi. Nu există solidaritate, toți sunt interesați doar de vârful nasului. Credem că ni se cuvine totul și că alții vor face ceva pentru noi. Așa e și acum. Noi fugim, stăm la o masă georgiană plină de bucate și așteptăm ca ucrainenii să ne elibereze.

Alexei, rus emigrat în Georgia:
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Kostas_K   •   21.10.2022, 13:10

Vai, vai! Mai ca mi-ati stors o lacrima. Ar trebui sa-i compatimim? Ca nu-nteleg? Le e greu rusilor? De cand? De cand au realizat ca tre' sa moara pentru visul unui tar inchipuit? Dar cand in Ucraina erau luati cu arcanu' si trimisi carne de tun, mii de soldati, din republicile indepartate din Siberia sau Asia Centrala, de ce nu le-a fost greu? Acum cand s-ar putea sa moara ca fraierii prin cine stie ce santuri, cu pusti de lemn si imbracati in rogojini, au dat de greu si le e frica! *** e un rus bun!

Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI