NGL Media a cercetat aproximativ 30.000 de dispute privind tutela în registrele instanțelor din Ucraina, între 2021 și 2023. După ce invazia rusă a început, în februarie 2022, bărbații ucraineni au început din ce în ce mai mult să inițieze astfel de cazuri și să câștige împotriva soțiilor lor.

Bărbații care au custodia exclusivă a unui copil sunt scutiți de mobilizare și au voie să părăsească țara. Legea marțială interzice în mod normal acest lucru ucrainenilor de vârstă militară.

Potrivit art. 26 din Legea cu privire la serviciul militar și art. 23 din Legea cu privire la pregătire și mobilizare din Ucraina, dacă tatăl crește și întreține singur copilul, acesta primește amânare de la mobilizare până când minorul împlinește vârsta majoratului.

30% dintre cazuri, decise de o singură instanță

Multe dintre procedurile de tutelă care s-au încheiat în favoarea bărbaților în 2023 au fost audiate la aceeași instanță. 30% dintre cazuri au fost decise de o instanță din orașul Bilhorod-Dnistrovski (Cetatea Albă, după numele românesc), 80 de kilometri de Odesa.

Bărbați din Kiev, Cernihiv ori Lvov au închiriat apartamente în Bilhorod-Dnistrovski, oraș cu 50.000 de locuitori, pentru a obține rezidența și și-au angajat avocați locali.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Un exemplu este cuplul Ihor Kivan și Uliana Verhogliad, ambii 36 de ani. Potrivit deciziei instanței, copilul lor minor locuiește cu tatăl de câțiva ani, iar mama „s-a îndepărtat de la îndeplinirea corectă a obligațiilor de părinte de a crește și întreține copilul”. Pe această bază, Ihor cere „să ia copilul de la mamă, fără privarea de drepturile părintești”, iar judecătorul Serhi Savîțkîi decide în favoarea sa.

Pe de altă parte, rețelele de socializare ale Ulianei arată că este, de fapt, o mamă și o soție grijulie. Ea postează în mod activ fotografii de familie comune în care ea, soțul și fiica ei sunt împreună, își vizitează rudele de Paște sau merg în vacanță în Turcia. Cuplul a refuzat să comenteze.

Sub condiția anonimatului, unul dintre bărbați, care a divorțat fictiv și a primit prin instanță dreptul de a întreține copilul, a declarat că a trebuit să adune declarații scrise de la vecini și de la prieteni că soția sa nu locuia de mult timp cu copiii, deși acest lucru era evident neadevărat.

Mită de 3.500 de dolari pentru fiecare caz

Bărbații au „cumpărat” o decizie favorabilă în litigiile privind custodia pentru echivalentul a 3.500 de dolari.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Ei au plătit această sumă ca parte a onorariului avocaților lor. Aceștia, la rândul lor, au transferat cea mai mare parte a banilor către judecători, „sub formă de mită”, a relatat NGL Media, citând surse din Oficiul Național Anticorupție (NABU).

Oficialii anticorupție au luat acum cunoștință de presupusa fraudă. Anchetatorii suspectează că 4 judecători ai Curții în cauză, președintele Oleksandr Boiarskîi (364 de decizii), Serhi Savîțkîi (312), Valentin Zaveriuha (124) și Iulia Șevchuk (30), precum și mai mulți avocați și intermediari sunt implicați în „rețea”.

Potrivit NABU, organizatorul acestei „scheme” de evitare a mobilizării este Oleksandr Boiarskîi.

„Clienții”, racolați prin TikTok ori Telegram

„Cei care doreau să obțină o hotărâre judecătorească fictivă au fost racolați, printre altele, prin publicitate pe rețelele de socializare, inclusiv TikTok, mesageria Telegram, precum și prin contacte personale”, a declarat unul dintre detectivii NABU care se ocupă de acest caz.

Pe baza numărului mare de hotărâri judecătorești pozitive în astfel de cazuri în favoarea părinților, NGL Media a calculat că, numai anul trecut, judecătorii instanței din Bilhorod-Dnistrovski ar fi obținut circa 3 milioane de dolari.

Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO

În 2022, 859 de bărbați au primit hotărâri judecătorești privind rezidența comună și întreținerea copilului în favoarea lor. În 2023, 2.708 de astfel de decizii au fost înregistrate de instanțele ucrainene.

În 2023, instanța din Bilhorod-Dnistrovski a luat 853 de hotărâri în favoarea tatălui cu privire la custodia copilului.

Un judecător a fost deja arestat

Potrivit portalului Anticorruption-Vymir, unul dintre judecători a fost reținut de SBU și NABU în flagrant, în timp ce accepta mita. Judecătorul arestat a fost informat despre suspiciune și riscă până la 10 ani de închisoare, cu confiscarea bunurilor.

Pe 9 ianuarie, perchezițiile au continuat la locuințele altor posibili participanți la schema infracțională și la tribunal.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (24)

simona1996   •   30.01.2024, 19:36

Mulțumim pentru articolul interesabt .

DoarDiviziaB   •   30.01.2024, 19:13

pe astia vreti voi *** sa ii ajute UE sau SUA? Toti iubitorii de ucrainieni ar fi cazul sa se gandeasca inainte sa mai spuna ca trebuie ajutati. Este clar ca sunt niste oameni falsi, lasi si in plus extremisti.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Iulix10   •   29.01.2024, 09:49

Se da un sac de bani ca sacapi de razboi.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI