Decizia Curții de Apel București a redus astfel pedeapsa primită de Costica Vărzaru de la 3 ani la 2 ani și patru luni de închisoare cu suspendare, precum și interzicearea dreptului de a mai lucra în învățământ o perioadă de doi ani de la rămânerea defintivă a sentinței de condamnare.
Magistrații au mai decis astfel ca fosta directoare să facă și 80 de zile de muncă în folosul comunității, după ce în primă instanță, judecătorii au decis să o trimită pe Costica Vărzaru la muncă 100 de zile. În același dosar, Elena Dumitru, secretara liceului la data comiterii faptelor, a fost achitată.
Costica Vărzaru a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la tentativă la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În același dosar au fost deferite justiției Gina Ciontoiu (membră a comitetului de părinți), Elena Dumitru și Maria Mimoza Vulcu (vicepreședintă a Comisiei de bacalaureat).
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News