Nu a mai marcat din 2007!
Mitea a înscris ultimul său gol într-un meci oficial, pe 22 aprilie 2007, în minutul 75 al partidei Ajax Amsterdam – Sparta Rotterdam. După o serie de accidentări, el a jucat mai mult la echipa secundă a „lăncierilor”, apoi s-a transferat la Dinamo, unde a jucat 12 meciuri, fără să înscrie vreun gol. A refuzat oferte sau a fost refuzat, din cauza salariul prea mare cerut, şi a urmat o pauză forţată de doi ani de zile. În această vară s-a alăturat Petrolului Ploieşti, unde Vivi Răchită speră să-i redea strălucirea din urmă cu câţiva ani.
„Am luat-o mereu de la 0”
„Am avut mult ghinion, cu multe accidentări, care m-au scos din formă. L-am văzut pe Huntelaar, de la Schalke, care a jucat cu Steaua la Cluj, şi mi-am reamintit ce ghinion am avut”, se plânge fotbalistul. Mitea afirmă că neşansa a fost cea care i-a marcat cariera: „Toţi colegii mei din aceea perioadă – Sneijder, Ibrahimovici, Van der Vaart, Piernaar, Maxwell – au prins echipe foarte mari. Eu a trebuit să o iau mereu de la 0. Fără falsă modestie, am jucat la Ajax cinci sezoane. Mi-am făcut datoria, am jucat unde am pus pe teren şi nu m-am făcut de râs. Puteam ajunge la Real Madrid sau Barcelona”.
„Torje nu era serios ca acum”
Nicolae Mitea crede că fostul său coechipier de la Dinamo, Gabriel Torje, a învăţat din greşelile trecutului şi că Udinese poate fi o rampă de lansare pentru el: „E un jucător foarte bun, cu care am jucat la Dinamo. Nu era atât de serios ca acum, dar greşelile de adolescent i-au prins bine, pentru că a învăţat ceva. E un fotbalist norocos, care a semnat cu o echipă bună, Udinese, de la care se poate transfera şi mai bine. Sper să-l ajute Dumnezeu să fie sănătos, să nu aibă parte de accidentări”.
Rezultate din „16”-imile Cupei României
Marţi
Petrolul – Concordia Chiajna 4-1
Oţelul – Oltchim Rm. Vâlcea (liga a III-a) 3-1
FC Braşov – FCM Bacău (II) 0-0, 2-0 după prelungiri
Gaz Metan Severin – CS Mioveni 2-2, 6-3 după lovituri de departajare
Miercuri
Pandurii – CS Vişina Nouă (III) 5-0
CF Brăila (II) – Gaz Metan Mediaş 0-1
Dunărea Galaţi (II) – Sportul 1-0
Voinţa Sibiu – CS Otopeni (II) 0-0, 3-4 după lovituri de departajare
FC Timişoara (II) – Ceahlăul 2-0
Astra II Giurgiu (II) – U. Cluj 0-0, 1-0 după prelungiri
Se ma joacă miercuri:
Rapid – Juventus Bucureşti (II)
Astra Ploieşti – CFR Cluj
Joi
FCM Tg. Mureş – Viitorul Constanţa (II)
FC Vaslui – Voinţa Livezile (III)
Steaua – Sănătatea Cluj (III) – la Buzău
Dinamo – Luceafărul Oradea ()II
Foto: doarpetrolul.ro
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!