UPDATE ora 17.10 Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Cluj, că a preferat să meargă în mai multe zone ale ţării, cum sunt Clujul şi Alba, în loc să participe la mitingul PSD de la Iaşi.
„Nu am fost la miting pentru că am zis să mergem în mai multe zone ale ţării. Eu cred că este important să vin la Cluj, să merg la Alba Iulia, să văd ce s-a realizat pe fonduri europene, ce s-a realizat pe fonduri guvernamentale, să văd mai mult obiectivele pe care le-am realizat, pentru că oamenii de promisiuni sunt sătui. Am vrut să vedem ce mai trebuie făcut, dacă ne încadrăm în timp în ceea ce priveşte realizarea acestor obiective”, a spus Viorica Dăncilă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.
Important de menționat este că azi la Sibiu are loc summitul informal al șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre UE. Pe lângă asta, tot la Sibiu va avea loc și o întâlnire privată a mai multor lideri socialiști europeni.
Întrebată de ce nu merge la summitul de la Sibiu, Viorica Dăncilă a spus că a avut solicitări de la premieri europeni prezenți la Sibiu să se întâlnească, dar a refuzat pe motiv că „nu e oportun să am întâlniri bilaterale în ziua summitului UE”.
Legat de întâlnirea privată a socialiștilor europeni, prim-ministrul le-a declarat reporterilor că a vorbit cu aceștia, dar că a preferat să vină azi în teritoriu și să discute cu oamenii despre ce se mai poate face în această regiune.
Dăncilă a mai spus despre vizita sa de la Alba Iulia că e o vizită de lucru în care se întâlnește cu oameni implicați în proiecte europene, oameni care au făcut investiții pe bani guvernamentali și cu oameni din partid.
Citește și: