Interceptările, dosarele fabricate, pensiile tăiate şi ameninţările binomului – acestea sunt mesajele centrale ale mitingului PSD. Pe scurt, abuzuri, şi ca atare, sute de mii de oameni vor fi aduși mâine la Bucureşti. Mitingul începe, oficial, la 20:00, în Piaţa Victoriei, unde a fost deja amplasată o scenă pentru liderii PSD. Dar, pentru că manifestaţia nu este una de partid, după cum a spus Liviu Dragnea, dincolo de cei aduşi de organizaţiile din ţară, PSD a făcut o adevărată campanie electorală.
Mii de flyere au fost distribuite în cutiile poştale şi pe stradă, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe. Unul dintre ele sună cam aşa:
„Vino să spui STOP Statului Paralel care vrea să controleze România cu dosare penale fabricate, cu probe măsluite şi martori falşi sau inventaţi. Vino să spui STOP celor care vor să controleze Justitia, prin presiuni, ameninţări şi şantaj asupra judecătorilor care nu iau decizii pe placul Statului Paralel”.
Mobilizarea a fost făcută şi în mediul virtual, prin videoclipuri distribuite de organizaţiile PSD sau de politicieni ai Puterii. Există chiar şi o melodie care vorbeşte despre Statul Paralel, abuzurile procurorilor şi ale „băieţilor cu ochi albaştri”.
“Aş vrea să-ţi spun câteva cuvinte, despre lucruri grave la care nu te-ai gândit înainte. În secret. fără ca tu să ştii ceva, se ocupă unii de tine şi de ţara ta. Ascultă telefoane, arestează fără dovezi, îţi intră pe net, îţi umblă-n viaţă fără să-i vezi. Să spunem stop celor ce ne-ascultă. Să spunem stop oamenilor din umbră. Să spunem stop abuzurilor judiciare, să-i oprim din fabricat dosare”.
Indicaţii de la centru
În mai multe rânduri, conducerea centrală a PSD a transmis filialelor din ţară mai multe circulare cu indicaţii pentru protest. În primul rând, ţinuta obligatorie este fie costum popular, fie un tricou sau o bluză albă. În piept vor purta autocolante cu logo-ul mitingului, iar fiecare grup de manifestanţi ar trebui să aibă pancarte cu mesaje, tricolorul românesc şi steagul Uniunii Europene.
Mai mult, protestarii trebuie să vină şi cu lanterne, pentru a le aprinde în timpul mitingului, după modelul celor de la #Rezist.
Toţi participanţii la miting, cel puţin cei aduşi de organizaţiile judeţene ale PSD, vor avea şi imnul României printat pe o foaie, pentru a-l putea intona în timpul manifestaţiei.
Marele absent al mitingului PSD
În primul rând, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, alături de premierul Viorica Dăncilă, dar şi ceilalţi membri din conducerea partidului şi-au anunţat public prezenţa. Toţi deputaţii şi senatorii PSD sunt şi ei aşteptaţi, la fel şi membrii de partid din ţară.
”Ce vreau să transmit tuturor celor care se agită și care văd că sunt foarte nervoși: nu ne speriați și nu renunțăm la miting. Ba dimpotrivă, continuați așa, pentru că o să vină și mai mulți, și mai implicați, și mai motivați. Nimeni nu este forțat de PSD să vină la miting. Toți cei care au tăcut până acum și care au suferit destul și n-au avut nicio reacție când s-au tăiat pensiile, când au fost ascultate telefoanele, când au văzut abuzuri peste abuzuri, au posibilitatea să vină sâmbătă seara la miting și să se exprime liber”, a declarat Liviu Dragnea.
Partenerii din coaliţie participă şi ei la mitingul împotriva abuzurilor, în frunte cu preşedintele ALDE. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că partidul său va aduce aproximativ 20.000 de oameni la Bucureşti pentru manifestaţie, mobilizarea masivă fiind în judeţele din apropierea Capitalei.
Deşi mitingul PSD este unul împotriva abuzurilor din Justiţie, omul care gestionează acest domeniu nu va participa. Tudorel Toader a spus că are un alt program pentru sâmbătă.
„Participanţii, probabil, vor fi cei care doresc să participe, cei care sunt solicitaţi să participe, cei care… Eu, mâine (sâmbătă – n.r.), voi fi la Facultatea de Drept din Iaşi, unde îmi continui şi îmi desfăşor activităţile de profesor, pe de o parte, activităţile de rector suspendat al universităţii, pe de altă parte ”, a declarat ministrul Justiţiei.
Mobilizarea PSD în ţară. Câţi oameni vor fi aduşi
PSD a estimat, într-o primă etapă, un număr de aproximativ 100.000 de manifestanţi. De la zi la zi, liderii social-democraţi au plusat. Ultima cifră aruncată în spaţiul public vine de la secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, cel care a spus că vor veni între 400.000 şi 600.000 de participanţi.
PSD Dâmboviţa va aduce 12.000 de oameni la Bucureşti, conform liderului Adrian Ţuţuianu.
Filialele din Olt şi Giurgiu mizează pe 10.000 de personae din fiecare judeţ, în timp ce din Iaşi ar urma să ajungă 5.000 de români. „Nu mă aşteptam să meargă atâţia la o acţiune a PSD”, a spus chiar liderul de la Iaşi, Maricel Popa.
Între 2.000 şi 3.000 de oameni vor veni din Hunedoara, Braşov, Alba şi Gorj, în timp ce judeţele din zona Moldovei sunt cele mai harnice : 1.000 din Botoşani, 1.800 din Neamţ, 4.000 din Buzău, 3.000 din Vaslui.
Din Argeş ar urma să vină aproximativ 3.000 de persoane din partea PSD, plus încă 1.000 din ALDE.
Şi Caraş-Severin s-a mobilizat. Liderii filialei judeţene au anunţat că 2.000 de oameni vor veni la Bucureşti. Iar din Mureş vor pleca 950 de persoane, în 15 autocare şi cinci microbuze, restul cu maşinile personale.
Marele miting PSD, pregătit de mult
Deşi abia în ultimele două săptămâni a început mobilizarea efectivă pentru mitingul împotriva abuzurilor, PSD a pregătit o manifestaţie de acest tip de mai mult timp. Primul protest al social-democraţilor a fost în februarie 2017, după ce aproape un milion de români din toată ţara, dar şi din diaspora au ieşit în stradă împotriva ordonanţei 13, care dezincrimina abuzul în serviciu. Contramanifestaţia PSD a fost organizată în Târgovişte, de preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Aproximativ 7.000 de persoane au manifestat împotriva lui Klaus Iohannis, dar au militat şi pentru premierul de atunci, Sorin Grindeanu.
Un al doilea miting PSD, pentru susţinerea Guvernului, a fost organizat în decembrie 2017. La momentul respectiv, după adoptarea unei rezoluţii PSD împotriva ”Statului Paralel”, liderii social-democraţi au spus că vor să scoată în stradă un milion de români. Momentul a coincis însă cu moartea Regelui Mihai I, iar PSD s-a limitat la un marş în Craiova, cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilesc, în prim-plan.
Citește și:
Ce scrie în motivarea CCR în cazul revocării lui Kovesi. Opinie separată: Curtea Constituţională nu se poate substitui Preşedintelui României