Sâmbătă au petrecut aproape toată ziua împreună, cu toate că şi-au dat seama că au fost urmăriţi. S-au întâlnit la Otopeni, acasă la Mircea Petru, apoi au fost prin oraş, la cumpărături, la florărie, iar mai târziu s-au întors în Otopeni. La un moment dat, în timp ce paparazzi se aflau în apropierea casei Cătălinei, aceştia au fost încercuiţi de bodyguarzi de la o firmă de pază şi protecţie.
„S-au plimbat vreo trei ore. Noi i-am urmărit de pe la 10.45-11:00. Ea şi-a lăsat maşina în Pantelimon, unde s-a întâlnit cu Petru şi s-a urcat în maşina lui, care era condusă de un prieten de-al lui, deoarece el nu are permis. Unde au mers să ia florile am fost reperaţi de către ei şi am fost înjuraţi de către Puiu. Apoi am plecat din raza lui vizuală. Ei au plecat spre Băneasa, Otopeni, unde stă Petru şi unde ar sta şi asistenta medicală, Cătălina, potrivit informaţiilor mele. Ea stă vizavi de el”, a declarat unul dintre paparazzi, de la Kanal D.
„Petru Mircea are nevoie de suport şi de multă înţelegere”
„Greşeala lui e că se lasă văzut cu fata asta. Nu mai are ceva de pierdut, dar ar trebui să aibă un bun-simţ faţă de viaţă în general, faţă de Mădălina, dar şi faţă de el. Dar în principiu e un om liber şi nu trebuie să se justifice în faţa nimănui”, a declarat Mihai Mitoşeru (foto dreapta).
„E mai mult decât evident că domnia sa nu e în stare să treaca peste ţocul dispariţiei soţiei sale. Din păcate, face tot ce-i stă în putinţă să greşească şi comite eroare după eroare”, a declarat un psiholog, pentru emisiuena Drept la Ţintă. „Domnul Petru Mircea simte că e respins de opinia publică, s-a trezit pur şi simplu un fel de erou negativ, dar din păcate părţile negative nu sunt simple etichete oferite de ceilalţi ci din caza modului său defectuos de a se purta. Are nevoie de suport şi de multă înţelegere”, a adăugat psihologul.
„El are senzaţia că orice fotograf sau post de televiziune îl blamează. Eu cred că îşi caută duşmani falşi şi dă ocazia să se spună lucruri rele despre el”, a declarat şi Alin Oprea, solistul trupei Talisman.