Prefectura Iași a precizat că Mitropolia Moldovei și Bucovinei a cerut ca restricțiile privind accesul pelerinilor să fie anulate. 

Mitropolia a transmis Prefecturii că va amenaja plexiglas în jurul raclei, pe care să-l dezinfecteze o dată pe oră, dar pe care pelerinii să îl poată atinge ca să se închine, potrivit unor surse din cadrul instituției.

Aceleași surse din Prefectură au precizat că nu se va lua nicio decizie astăzi, fiind așteptat avizul DSP în legătură cu restricțiile deja anunțate, respectiv interdicția credincioșilor de a atinge racla, dar și accesul pelerinilor din alte orașe. 

Mitropolia a făcut această solicitare în contextul în care susține că, la rândul său, a modificat datele de desfășurare ale pelerinajului la Iași, urmând a fi celebrat doar hramul Sfintei Parascheva, de pe 14 octombrie.

În momentul de față, restricțiile pentru persoanele care nu au domiciliul sau reședința în Iași rămân în vigoare: aceștia nu pot veni să se așeze la rândul cu pelerini sau să intre în curtea Catedralei Mitropolitane.

Înaltpreasfințitul Teofan: „Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare”

Gruparea Mobilă de Jandarmi de la Bacău s-a instalat de noaptea trecută și a organizat filtre de intrarea în curtea Mitropoliei, fiind legitimați toți cei care vor să intre. 

De altfel, în cursul zilei, numărul de credincioși veniți să se închine a fost extrem de redus, în cele mai multe situații fiind mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât pelerini. 

Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a reclamat această situație într-o scrisoare publică în care a precizat că niciodată nu a fost astfel îngrădit accesul la moaștele Sfintei Parascheva, nici pe vreme de molimă sau de război. 

Mai multe echipaje de jandarmi sunt în zona Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

„Interdicția este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale și principii internaționale ce protejează libertatea de manifestare religioasă”, a transmis mesajul Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. 

El a mai spus că situația „este foarte greu de înțeles și de acceptat”. 

Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare.

Înaltpreasfințitul Teofan:

 
 

Urmărește-ne pe Google News