În același timp, IPS Teofan le-a mulțumit celor care au mers să voteze la referendum, pe 6 și 7 octombrie, și le-a cerut iertare celor care au boicotat referendumul, pentru că Biserica nu a reușit să îi convingă să meargă la vot.

„Prezența de astăzi e ca un balsam peste rană, durere și tristețe, și mă folosesc de această ocazie pentru a mulțumi tuturor acelora care săptămâna trecută au înțeles că e bine să mărturisească valorile de nezdruncinat ale familiei, iar celor care nu au fost la vot ne cerem iertare noi, oamenii bisericii, că poate viața noastră și cuvântul nostru nu au fost atât de convingătoare și astfel au ascultat alte voci care i-au dus și pe alte tărâmuri. Dar acum vom duce și unii, și alții, crucea cea grea a consecințelor care duce la nevalidarea referendumului închinat familiei. O vom duce împreună nădăjduind că Dumnezeu ne va ajuta să o purtăm în pofida greutății ei. Căci este bine să recunoaștem și să mărturisim că, deși am avut o atitudine diferită unii față de alții vizavi de referendumul de săptămâna trecută, aproape toți românii știu și mărturisesc că doar un bărbat și o femeie se pot căsători”, a spus mitropolitul, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Peste 20.000 de oameni au asistat, duminică, la slujba care a avut loc la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, de Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a fost printre cei care au îndemnat oamenii să meargă și să voteze „DA” la referendumul pentru redefinirea familiei în Constuția României. Referendumul nu a fost validat, pentru că la urne s-au prezentat sub 30% din românii cu drept de vot.

Foto: Mediafax Foto / Hepta


CITEȘTE ȘI: 

VIDEO/ Mesaj neașteptat în redacția Libertatea al purtătorului de cuvânt al BOR. Patriarhul îi ceartă pe preoții „inchizitori” și îi apără pe credincioși!

VIDEO/ Cine e de vină pentru eșecul referendumului. Vasile Bănescu, la Interviurile Libertatea LIVE: tergiversarea, ambiguitatea întrebării și politizarea

Cumpără cartea de la punctele de difuzare a presei. Cartea costă 14, 99 lei și este recomandată de Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News