Mitul „pastilelor” în vinuri, demontat de Silvia Palașcă, expertă în comunicare: „Vă asigur că e mai ieftin de produs din struguri decât să fie creat «chimic»”

Piața, fragmentată, cu un procent mic la export

Pe de altă parte, lipsa unui brand de țară și a unei strategii naționale îi limitează expansiunea și recunoașterea internațională. România produce anual aproximativ 440 de milioane de litri de vin, dar exporturile reprezintă doar 10% din producție, fiind orientate fie spre vinuri ieftine, fie spre vinuri premium ca rarități. 

Piața internă este fragmentată, cu primii zece producători controlând 60% din piață, iar restul fiind împărțit între circa 300 de crame boutique.

Sunt o parte dintre informațiile oferite cititorilor Libertatea de Silvia Palașcă, matematiciană la bază, antreprenor în IT și pasionată de vinuri.

Deși nu se consideră o expertă, cunoștințele și certificările sale în domeniul viticol spun altceva. 

A descoperit lumea vinului în timpul studiilor la Iași, iar de atunci a transformat curiozitatea într-un hobby aprofundat prin degustări, evenimente și studii de specialitate. 

Primul job, profesoară de matematică lângă muzeul vinului

Silvia explorează vinul ca pe o știință exactă, dar și ca pe o experiență senzorială complexă. Într-un interviu Libertatea, ne explică modul în care vede cultura vinului în România, ce mituri își dorește să demonteze și de ce crede că vinul românesc merită mai multă recunoaștere.

Recomandări

Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE

Originară din Brașov, Silvia (37 de ani) a studiat matematica la Iași, un oraș unde cultura vinului este omniprezentă, de la soiurile artizanale aduse de colegii din cămine, până la producătorii de renume din regiune. 

Primul său job, ca profesoară de matematică la Hârlău – aproape de un muzeu al vinului – a fost un punct de cotitură. A început să participe la degustări, să citească și să descopere că vinul poate fi la fel de complex și captivant ca lumea științei. 

O întâlnire cu somelierul Marian Timofti și încurajarea lui Cezar Ioan de la Vinul.ro i-au validat intuiția și au transformat pasiunea ei într-o aprofundare constantă a domeniului.

Deși nu se consideră expertă, are multiple certificări, inclusiv prestigiosul WSET Nivel 2, și este masterandă în tehnologii vitivinicole la USAMV (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară). 

Susține workshopuri și masterclassuri despre vin

Recomandări

Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini

„WSET (Wine & Spirit Education Trust) este una dintre cele mai prestigioase organizații de educație în domeniul vinului și al băuturilor spirtoase la nivel mondial. A fost fondată în 1969 în Marea Britanie și oferă cursuri structurate pe mai multe niveluri, destinate atât pasionaților, cât și profesioniștilor din industrie. WSET este recunoscut internațional și e folosit ca un punct de referință în industrie, atât pentru somelieri, cât și pentru comercianți, producători, educatori și critici de vin. Pot spune că oamenii au mai multă încredere în ce spui când ai o certificare și personal m-a ajutat să-mi structurez analiza vinului după modelul lor, care este logic și ușor de urmat”, explică antreprenoarea.

Organizează lunar evenimente dedicate soiurilor românești la Corks, un bar din București, și susține diferite workshopuri și masterclassuri despre vin. 

Pentru ea, a cunoaște vinul înseamnă mai mult decât a înțelege aromele dintr-un pahar – înseamnă a stăpâni chimie, fizică, biologie, istorie, legislație, geografie și chiar spiritualitate, atunci când vorbim despre vinuri biodinamice. 

Într-o piață românească încă marcată de mituri și de o promovare insuficientă pe plan internațional, Silvia își dorește ca publicul să descopere adevărata valoare a vinurilor autohtone. Crede că România are potențial, dar și multe bariere de depășit pentru ca vinul românesc să devină un ambasador de țară, așa cum se întâmplă în Franța, Italia sau Spania.

Recomandări

BNR tipărește bani pentru pomenile lui Ciolacu. Guvernul se împrumută 50 de miliarde de euro pe an – ANALIZĂ

Vinul, între preconcepții și o normalitate a vieții de zi cu zi

Libertatea: Ce înseamnă să fii expert în vinuri? Care sunt principalele cunoștințe pe care trebuie să le ai?
Silvia Palașcă: Mă consider departe de a mă numi expert, dacă mă compar, de exemplu, cu mentorii de la Universitate, de exemplu, doamna profesor doctor Antoce sau domnul profesor doctor Nămoloșanu, care sunt fiecare o enciclopedie, cu orice enolog sau chiar cu colegii comunicatori de vin care beau de când eu mă jucam cu Lego. 

Ce trebuie să știe? E ca gluma aia cu „cum să faci o femeie fericită?”. Simplu: trebuie să fii prieten, partener, iubit, frate, tată, profesor, educator, bucătar, mecanic, instalator, arhitect, stilist, electrician, sexolog, ginecolog, psiholog, psihiatru, terapeut şi amabil, simpatic, sportiv, iubitor, atent, gentleman, inteligent, amuzant, creativ, sensibil, puternic. 

Aici cam trebuie să fii chimist, fizician, parfumier, viticultor, expert în construcția cramei, manager, marketer, să știi perfect geografie, cu tot cu geologia regiunii, să te pricepi la soiuri, dar și la biologie – pentru a înțelege cum să protejezi via, istoric – ca să știi povestea vinurilor în legătură cu perioada istorică, jurist să înțelegi legislația vinului și a viei, lingvist să știi denumirile pentru același lucru în diverse limbi. 

Apoi ajută să fii și bucătar ca să înțelegi asocierile culinare și tehnicile de gătit care complimentează fiecare soi. Dacă nu e destul, poți deveni și ușor spiritual dacă vrei să mergi spre partea biodinamică și crezi în energii. Practic, ajută mult dacă ai ADHD și îți place să înveți 100 de lucruri odată.

Mulți români, „tributari” ideii că există o intervenție chimică

– Cât de bine își cunosc românii vinurile? Ce crezi că ar trebui să știe mai mult publicul din România despre vin?
– Este dezamăgitor cât de puțin știe omul de rând despre vinuri. Încă există miturile cu vinul din pastile și alte grozăvii. Foarte mulți români încă duc trista amintire a epocii comuniste și încă trăiesc din miturile din acele vremuri. Mulți sunt și tributari ideii că există o intervenție chimică în vinurile comerciale de care le e frică și preferă vinuri de țară, de cele mai multe ori mult mai slabe calitativ, chiar periculoase uneori pentru sănătate prin conținutul ridicat de alcool metilic (ală de la care orbești). 

Cred că ar trebui să știe că industria vinului din România este printre cele mai moderne din lume, avem aparatură de ultimă oră, investiții de milioane de euro și producem 440 de milioane de litri de vin anual. 

Intervențiile chimice pentru calitate și conservare (acei sulfiți) sunt o modalitate ca ei să se bucure de un produs bun, stabil, care își păstrează eleganța și care se dezvoltă frumos, nu spre oțet. Celor cărora le e teamă de sulfiți le spun doar atât: nu mai mâncați stafide aurii, au cam de 10-100 de ori mai mulți sulfiți. 

Vinurile românești sunt încă sub blestemul mitului „vinului din pastile” și a neînțelegerii diferenței între vin (produs exclusiv din struguri) și băuturi fermentate liniștit care pot fi un mix de diverse substanțe într-un amestec de apă și alcool. 

Din păcate, acestea sunt îmbuteliate în recipiente care poartă pe etichetă struguri și creează confuzie în mintea consumatorilor care le aleg de pe raftul de jos, pentru prețul mic. Citiți eticheta! Căutați pe sticlă holograma care atestă DOC. 

Vinul adevărat este făcut exclusiv din struguri, niciodată chimic. Vă asigur că e mai ieftin de produs din struguri decât să fie creat „chimic”. Neînțelegerea provine din faptul că acesta, în cadrul procesului tehnologic, trece prin diverse etape care au ca rol obținerea unei calități superioare și stabilizarea lui pentru a se menține în cea mai bună formă timp îndelungat. 

Aceste proceduri implică diverși agenți de filtrare, de limpezire (unii le spun prafuri), de conservare (sulfiții) pe care publicul larg le asimilează unor chimicale dăunătoare. Le recomand celor care cred asta să viziteze orice cramă și să afle pas cu pas procedeul, să pună întrebări și să își depășească teama prin cunoaștere. 

Aș vrea să fie mult mai curioși în ceea ce privește soiurile noastre și să încerce cu adevărat vinul, nu să vină cu preconcepții, cum am pățit la degustări de Grasă sau Busuioacă, clasificate automat ca vinuri proaste, pentru că aveau în minte niște exemple din anii 90.

– Există vreo diferență între modul în care românii percep vinul și cum este văzut în afară?
– Da, indubitabil. Noi avem o relație negativă cu vinul pentru că este perceput în principal ca o sursă de alcool și necazuri, nu ca un liant și lubrifiant social. La noi, până de curând era rușine ca femeile să bea (inclusiv vin) și era asociat cu o relaxare nu tocmai elegantă. Mai mult, comunismul, prin colectivizare, ne-a răpit posibilitatea de a avea dinastii de producători de vin așa cum există în Spania, Italia, Franța. Mi-ar plăcea ca vinul să devină o parte normală a vieții și socializării, fără exagerări, fără stigmat. Visez la ziua când este OK să bei un pahar de vin la prânz, fără să îți spună cineva că ești alcoolic, ci doar bon vivant.

– Care sunt, în opinia ta, cele mai bune vinuri românești? Poți recomanda câteva soiuri sau crame care merită descoperite?
– Cred mult în ideea că trebuie să ne promovăm soiurile autohtone și să le transformăm în ambasadori lichizi ai țării noastre. Am chiar o serie de evenimente care promovează Feteasca Neagră, Negru de Drăgășani, Novac, Busuioacă, Feteasca Albă, Mustoasa de Măderat etc. Când merg în alte țări, tot timpul încerc mâncare și vinuri locale și cred că asta trebuie să facem și noi, să oferim autenticitate prin păstrarea și promovarea a ceea ce este specific țării noastre. 

Nu vine niciun francez în România să bea un Cabernet Sauvignon, dar îl putem surprinde cu o Fetească bună. Sunt atașată de cramele din Dealu Mare, pentru că îi cunosc bine, lucrez cu ei, așa că, atunci când am de dat un cadou, dau o ANIMA 3 Fete Negre de la Aurelia Vișinescu, dau un Negru de Drăgășani de la Viile Metamorfosis, o Grasă de Cotnari dulce, din anul nașterii omului de la Cotnari sau un spumant de la Jidvei dacă e ceva festiv.

Mituri despre vin și lipsa unui brand de țară

– Sunt vinurile românești apreciate în afara țării?
– Nu avem o strategie națională în acest sens pentru că în PIB-ul nostru, sectorul vitivinicol e la „și altele care nu contează”. Nu și-a bătut nimeni capul să pună pe hârtie o strategie în acest sens, iar piața este extrem de divizată între jucătorii foarte mari și crame boutique. Primii 10 producători de vin din România reprezintă aproape 60% din piață, iar restul – până la vreo 300 de crame – ceilalți 40%. 

Cred că ar fi nevoie de asociații profesionale care să angajeze specialiști în strategii de promovare și manageri de proiect care să se țină de implementarea lor. Exportăm puțin, aproximativ 10% din producție, pentru că nu avem un brand de țară. Fie exportăm lucruri ieftine, de volum, fie exportăm vinuri super-premium ca mici curiozități, dar nu există o cerere care să răspundă unei asocieri clare cu ceva.

– Ai observat o evoluție în industria vinului din România în ultimii ani? Dacă da, în ce direcție mergem?
– Da, suntem încă din perioada de preaderare la UE pe un trend crescător în ceea ce privește calitatea, volumul, numărul de crame, numărul de specialiști, calitatea comunicării, etichetele, evenimentele. Totul este vizibil din ce în ce mai bine, dar tot nu este destul încât să devenim relevanți și un reper. Suntem copiii ăia de nota 6-7 care termină școala, dar nu își aduce nimeni aminte de ei.

– Care sunt cele mai frecvente mituri legate de vin pe care le-ai întâlnit și pe care ai vrea să le demontezi?

1. Există vin din pastile și majoritatea vinurilor comerciale sunt așa.
2. Vinul mai vechi este întotdeauna mai bun.
3. Vinul roșu se servește la temperatura camerei.
4. Vinul alb nu poate fi maturat.
5. Dacă un vin are dop de plastic sau screw cap, este de proastă calitate.
6. Un vin cu medalie este întotdeauna excepțional.
7. Vinurile dulci sunt doar pentru începători.
8. Șampania și spumantul sunt doar pentru ocazii speciale.
9. Vinul alb merge doar cu pește, iar cel roșu doar cu carne roșie.
10.  Sulfiții din vin provoacă dureri de cap.

Cum accesorizăm vinul la mâncare

– Există vreo regulă de aur pentru alegerea unui vin bun sau e mai mult o chestiune de preferință personală?
– Regula de aur e: e bun pentru tine ce îți place ție, dar nu mă convinge pe mine că e bun și pentru mine. Cam ca religia. Ca să alegi un vin bun trebuie să ții cont de moment (bem doar un pahar sau e o cină mai lungă?), temperatură (un Cabernet puternic la 40 de grade vara nu e cea mai bună idee, oricât de bun ar fi), de buget (bun la 50 de lei e diferit de bun la 300), de mâncare și de companie (beau și ei cu noi?).

– Cât de mult contează prețul unui vin? E adevărat că un vin scump e mereu mai bun?
– Prețul influențează calitatea până la un punct, adică sub un anumit preț nu putem spera la anumite tehnologii, cum ar fi culesul manual sau vin care a stat în butoi de stejar, că toate astea costă. 

Peste un anumit punct, vorbim exclusiv de marketing și brand recognition, cam ca la gențile de lux. De exemplu, în România putem găsi vinuri excelente în palierul 70-150 de lei, dar va fi greu să găsim ceva de calitate deosebită sub 30 de lei, cum nimic nu ne va garanta că o sticlă de 1.500 de lei ne va asigura o experiență absolut memorabilă. Vinul poate fi și o investiție, dacă știm să alegem. Unele sticle ajung la prețuri ireale.

– Cât de important este pairingul dintre vin și mâncare? Ai vreo regulă preferată?
– Regula este ECHILIBRU. Sunt un om cu hipersensibilitate la gusturi și mirosuri (unii preferă termenii de snob/mofturos) și, simultan, un mare gurmand. Deci aș zice esențiale, dar nu vă luați după mine. Cred mult atât în asocierile prin similitudine (desert cu vin dulce, de exemplu), cât și cele prin contrast (foie gras cu același vin dulce). Să alegem vinul și mâncarea așa cum alegem ținuta cu accesoriile, adică să se pună în valoare una pe cealaltă, nu să se acopere. De exemplu, îmi place Pinot Noir la piept de rață, dar nu aș pune același pinot la coaste afumate.

– Ce ar trebui să știe cineva care vrea să înceapă să exploreze lumea vinului, dar nu știe de unde să înceapă?
– Că, oricât va bea și va citi, întotdeauna va mai fi un ocean de vin de băut și unul de informație de aflat. L-aș încuraja să meargă la evenimente cu specific, târguri, festivaluri de vin și să își propună de fiecare dată o temă: azi bem doar Fetească Albă și comparăm regiuni, azi bem doar cupaje roșii etc. Să nu le amestece și să pună multe întrebări de bun-simț oamenilor de acolo. La restaurant să ia altceva decât știe, în supermarket să nu pună niciodată în coș aceeași sticlă de două ori. Când călătorește, să ceară vinul locului cu mâncarea locului, la o tavernă mai lăturalnică. Să rămână curios, să îi întrebe pe cei pe care îi întâlnește ce beau și de ce, să caute și povestea zonei, dar și pe cea a bunelului care făcea un vin anume. Apoi vin aspectele tehnice cu alcool, taninuri, zahăr rezidual și defect de dop, dar când ajungi acolo deja este prea târziu: ești îndrăgostit de vin suficient cât să nu mai existe cale de întors.

Viitorul vinului în România

– Cum vezi viitorul vinului românesc? Ce ai vrea să se schimbe sau să se dezvolte mai mult?
– Fantezia mea neîmplinită în acest domeniu sună așa: vinul devine un interes al ministerelor Agriculturii, Dezvoltării și Culturii. Există programe naționale care să ofere sprijin cramelor asociate deja în asociații profesionale regionale care promovează specificul fiecărei zone. 

În fiecare regiune viticolă există un profil clar, identificabil al vinurilor (gen Chianti, Sauternes etc.), dar și programe de turism viticol și gastronomic. Participările la târguri internaționale se fac împreună, în deplină colaborare. La orice ocazie de comunicare a brandului de țară există vin bun, din soiuri locale. Toate cramele au informații actualizate online și pe sticle, alături de alte informații culturale regionale. 

Vinul românesc este cerut la export ca un produs interesant prin specificitatea locului care nu poate fi replicată în alt areal. Suntem văzuți ca o destinație eno-turistică de prim rang, cu amenajări de top la crame și cu activități fun în împrejurimi. Vă mai zic, dar unde depun mandatul de consilier pe problema asta?

– Crezi că educația despre vin este importantă? Cât de mult contează să învățăm despre vin, dincolo de simpla plăcere de a-l consuma?
– Eu sunt o tocilară curioasă și un șoarece de bibliotecă (deși Instagramul meu poate sugera altceva, nu vă lăsați păcăliți), deci e clar că voi spune DA. Cred că te poți bucura de vin fără să știi despre el, cum te poți duce la operă sau la muzeu fără să știi nimic despre artă și tot să ai o experiență plăcută, la nivelul înțelegerii tale. Însă cred că cei care au o educație în domeniu trăiesc cu totul altfel experiența și se bucură în modalități mai elevate. Am fost la degustări alături de oameni care nu știau nimic și am văzut cum și ei recunoșteau un vin de calitate față de unul de duzină, deci educația ne spune și „de ce-ul” din spatele plăcerii, dacă simțim că ne trebuie și o motivație.

– Cum vezi viitorul vinului românesc în raport cu noile generații? Crezi că tinerii devin mai interesați de vin sau rămâne o băutură asociată cu generațiile mai vechi?
– Cred că vinul este o băutură pe care începi să o înțelegi când treci spre o poziție middle în carieră pentru că necesită informații și cultură pe care nu le ai la 18 ani, când e legal să bei, dar care devin parte din cine ești, pe măsură ce călătorești, cunoști, te dezvolți. Tinerii sunt interesați de un stil de viață mai sănătos, în care alcoolul nu stă prea bine, dar și de autenticitate. 

Mă aștept la o creștere a cererii pentru vinuri low/no alcohol, o tendință cu care nu sunt deloc de acord, deoarece procedurile de a crea așa ceva destabilizează structura și afectează gustul. Mă aștept la o creștere pe acest segment a cererii pentru orice are etichetă de organic/vegan. Posibil să li se pară cool ideea de biodinamic, dacă înțeleg ce înseamnă. 

Mă aștept la o scădere a consumului de alcool ca volum, dar la o creștere a segmentului premium, deoarece tinerii care vor consuma vin vor alege mai degrabă o experiență decât alcool ieftin. Legat de asta, e posibil să vorbim și despre o explozie a enoturismului ca experiență altfel, dacă cramele vor ști să ofere pachete integrate, adaptate nevoilor unor turiști tineri, dinamici.

– Există vreo cramă mică, mai puțin cunoscută, pe care ai recomanda-o ca pe o comoară ascunsă?
– O să dau un răspuns extrem de personal și dictat de emoțional: Crama Mirice din Dealu Mare, unde e enolog colega și prietena mea Diana Anghel. Mi se pare fabulos ca o femeie atât de tânără să fie atât de pasionată și să se străduiască zilnic să facă vinuri din ce în ce mai bune. Turistic vorbind, aș duce pe oricine la Jidvei la castel (nu mulți știu că te poți caza acolo), la Jelna, la wine spa, sau la Apogeum la conac.

– Dacă ar fi să convingi pe cineva să îndrăgească vinul, ce i-ai spune?
– Să trateze vinul ca pe o operă de artă: să îl privească din diverse unghiuri ca să îi vadă toate nuanțele, să închidă ochii și să îi inspire aromele, să caute adânc în suflet amintiri care se leagă de acele arome și să creeze simultan amintiri noi, să-l deguste atent, în încercarea de a-i desluși povestea locului de origine, ca un detectiv, și să încheie prin a-l aprecia fără pretenția de a-l înțelege pe deplin, dar cu promisiunea că va reveni pentru o nouă încercare.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro