Miza comisiei de anchetă privind arhiva SIPA a fost să-i stabilească pe Monica Macovei şi Dan Tăpălagă vinovaţi de acces la documentel clasificate, în mod ilegal, şi desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA).

Din declaraţiile persoanelor audiate, reiese faptul că ministrul Justiţiei de atunci a fost cel care a decis desfiinţarea DGPA.

“Doamna Luisa Monica Macovei, în luna ianuarie 2005, însoţită de domnul Dan Nicolae Tăpălagă, s-a prezentat la sediul adinistrativ al DGPA, unde, sub pretextul efectuării unui control (…) a sigilat unul sau două fişete cu arhiva din… cel de la etajul 2 din încăpere, două fişete, cred, de arhivă, cu sigiliul  Domniei Sale. A urcat la etaj, ne-a solicitat să deschidem să vadă integritatea documentelor, am arătat-o”, se arată în raportul comisiei de anchetă.

Mai mult, problema ar fi că Monica Macovei, ministrul Justiţiei pe atunci, şi Dan Tăpălagă, consilierul ei, nu ar fi avut certificat ORNISS, cel care dă acces la informaţiile clasificate şi, deci, la arhiva SIPA.

Liberalii au făcut opinie separată la raportul comisiei speciale, şi au precizat că „nu s-a desprins nicio concluzie relevantă”.

În total, cau fost aduiate în faţa comisiei 57 de persoane. Deputaţii şi senatorii mai spun că au refuzat să se prezinte la audieri reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Apărării, dar nici SRI şi SPP:

În ciuda acestui lucru, parlamentarii au decis să trimită raportul comisiei de anchetă către CSAT, SRI, Ministerul Justiţiei şi Parchetul General.

 
 

Urmărește-ne pe Google News