Citește și: Ce cuprinde proiectul grațierii: Scapă de pedeapsă cei cu închisoare de până la 5 ani și cei condamnați cu amendă

Dan Voiculescu și Cristian Borcea sunt cele mai cunoscute nume care ar fi puse în libertate în acest an dacă proiectul grațierii gândit de guvernul condus de Sorin Grindeanu ar fi adoptat în această variantă. Chiar dacă de prevederile articolului unu (grațiere totală) nu beneficiază condamnații pentru fapte de corupție, terorism, violență, în schimb persoanele aflate după gratii pentru astfel de fapte ar putea beneficia de înjumătățirea pedepsei. Este vorba de deținuții pentru terorism, corupție, viol, etc care sunt în următorele situații: au împlinit 60 de ani; sunt femei însărcinate; au minori în întreținere, copii care au sub cinci ani; bolnavi cu maladii incurabile în faza terminală.

Spre exemplu, Dan Voiculescu ar urma să fie eliberat imediat ce ordonanța ar fi aprobată și apoi publicată în Monitorul Oficial, undeva la maximum 30 de zile de la adoptare. Asta pentru că afaceristul are peste 60 de ani. Născut în 1946, fondatorul Partidului Conservator are 70 de ani. Cum judecătorii au stabilit că el poate cere eliberarea condiționată în toamnă, Voiculescu executând o pedeapsă de zece ani de închisoare, fostul politician ar urma să fie eliberat imediat după publicarea ordonanței. Și cei Cristi Borcea va fi pus în libertate. El execută o sentință de șapte ani și zece luni. Fostul acționar de la Dinamo ar urma să fie grațiat pe jumătate pentru că are copil sub cinci ani în întreținere. Intrat în închisoare în 2014, acesta ar putea cere eliberarea condiționată în acest an. Mai mult, cei care primesc grațiere pe jumătate beneficiază de această iertare și nici nu sunt nevoiți să plătească despăgubirile stabilite de judecători.

Iliescu scapă și el de o eventuală condamnare

Ion Iliescu, inculpat în Dosarul Mineriada ar urma să beneficieze și el de o reducere a pedepsei cu jumătate în cazul unei eventuale condamnări. Asta pentru că proiectul prevedere că de grațiere să beneficieze toate persoanele care au comis fapta până la adoptarea proiectului. La rândul său, și torționarul Alexandru Vișinescu (92 de ani) ar scăpa de zece ani din condamnare pentru că are peste 60 de ani. Condamnat la 24 de ani de închisoare pentru terorism, Omar Hayssam (63 de ani) ar urmă se beneficieze și el de grațiere. Pentru că are peste 60 de ani, el s-ar alege cu o pedeapsa de doar 12 ani și ar putea cere eliberarea condiționată peste doi ani.

Alți beneficiari:

Fugarul Sebastian Ghiță are un copil sub cinci ani și ar urma se beneficieze de reducerea cu 50% a unor eventuale condamnări în dosarele care-l vizează.

Ovidiu Tender (60 de ani, împliniți în iulie 2016) ar urma să beneficieze și el de înjumătățirea condamnării. El este condamnat la 12 ani și șapte luni de închisoare. După grațiere, ar putea cere eliberarea condiționată în cursul anului viitor.

Viorel Hrebenciuc (64 de ani) ar beneficia de înjumătățirea eventualei pedepse pe care o poate primi în dosarul privind retrocedarea frauduloasă de păduri.

Gheorghe Ștefan (63 de ani) ar beneficia de înjumătățirea de șase ani de închisoare primită anul trecut în Dosarul Microsoft. El poate cere eliberarea condiționată la sfârșitul anului viitor.

Călin Popescu Tăriceanu (65 de ani) ar beneficia de înjumătățirea unei eventuale pedepse în cauza în care este acuzat de procurorii DNA de mprturie mincinoasă.

Traian Băsescu (66 de ani) ar beneficia de înjumătățirea unor eventuale pedepse, acesta fiind subiectul mai multor plangeri penale.

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului, ar urma să fie eliberată dacă se aprobă această formă a ordonanței. Ea are o condamnare din febraurie 2015 de cinci ani de închisoare. Cum are un copil, Ridzi poate cere eliberarea condiționată. În cel mai rău caz, ar uma să fie eliberată la vară după ispășirea pedepsei redusă de grațiere.

Tragedia din Colectiv, fără vinovați

Legea grațierii gândită de ministrul Justiției are efect și asupra celor vinovați pentru tragedia din clubul Colectiv. Concret, Parchetul General atrage atenția că uciderea din culpă și vătămarea corporală din culpă, acuzații care îi vizează pe patronii clubului Colectiv dar și pe patronii firmei de pirotehnice, nu sunt exceptate de la grațierea pedepselor mai mici de 5 ani.

De asemenea, procesul în care Cristian Tudor Popescu este judecat pentru abuz în serviciu s-ar putea opri înainte să înceapă. De ce? Pentru această infracțiune s-ar impune un prejudiciu minim de la care pot fi anchetate și judecate aceste infracțiuni, 200 de mii de lei, iar în acest dosar nu poate fi vorba despre un astfel de prejudiciu.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește-ne pe Google News