Sterile, ca si activitatea din 2007, dezbaterile de ieri din Consiliul Superior al Magistraturii, mai vioaie dar cam insidioase fiind doar concluziile presedintelui Basescu. Desi opinia publica astepta obligatorii clarificari, Raportul mitraliat de ex-seful CSM, Anton Pandrea, s-a limitat la chestiuni organizatorice irelevante. Nu numarul de sedinte si de substructuri interesa, ci care au fost marjele si efectele implicarii CSM in functionarea instantelor, care impart anual dreptatea unui numar de doua milioane de justitiabili. Intr-un sistem defectuos si pasibil de a atrage asupra Romaniei clauza de salvgardare a UE.

S-a vadit si dedesubtul scandalului iscat de respingerea la Cotroceni a numirii Noricai Nicolai ca ministru. Prezenta ei la CSM, cu drept de vot, ar fi putut influenta alegerea atat a presedintelui consiliului, cat si, mai ales, a vicelui care coordoneaza Sectia de procurori. Sectie care, in perspectiva numirii la sfarsitul verii a unei noi conduceri a DNA, va avea un cuvant greu de spus. E o data in plus evident ca DNA e prea putin angrenata in combaterea in sine, profesionista si obiectiva, a coruptiei la inalt nivel (practic, nici un succes) si prea mult implicata politic, prin simpla deschidere a dosarelor, nu si prin finalizarea lor, contra unor personaje importante din alte zone politice decat a fecioarelor neprihanite ce haladuiesc prin Deal. Nu trebuie uitat ca sefii parchetelor sunt numiti de presedintele tarii, dar (inca) la propunerea ministrului justitiei si cu avizul CSM.

2008 va fi un an electoral in care disputa politica va fi murdara. Dosarele snuruite la DNA si la structurile sale teritoriale vor fi o munitie esentiala in construirea viitorului esafodaj de putere. Care, la randul lui, va fi decisiv in prezidentialele din 2009.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News