Cei doi bărbați erau din Botoșani, însă lucrau
la o firmă de exploatare a lemnului, în
zona unui canton silvic din localitatea Boian, județul Sibiu, însă marți
dimineața, au fost găsiți morți, cel mai probabil de un localnic, care a sunat
imediat la 112.
” În jurul orei 07,45, polițiștii Secției 2
Poliție Rurală Mediaș au fost sesizați despre faptul că, în apropierea unui
canton din extravilanul localității Boian, se află trupul decedat al unui
bărbat în vârstă de 45 de ani. În aceeași dimineață, în jurul orei 10,17,
polițiștii au fost sesizați din nou despre faptul că, la o distanță de
aproximativ 1 km față de cantonul în cauză, pe un drum forestier, se află
cadavrul unui alt bărbat, în vârstă de 51 de ani. În ambele cazuri, cercetările
sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.” se arată în comunicatul
IPJ Sibiu, remis ziarului Libertatea.
Din primele cercetări efectuate la fața
locului, pe trupurile celor doi nu au fost constatate urme de violență, iar
trupurile lor au fost duse la Serviciul de Medicină Legală pentru a se stabili cauzele
exacte ale decesului.
Surse din anchetă au declarat pentru ziarul
Libertatea, că cei doi bărbați ar fi băut spirt găsit într-o sticlă din magazia
unde locuiau, iar acesta era contrafăcut, conținând o cantitate mare de alcool
metilic.
Cazul seamănă cu cel de la Iași, unde 10
localnici au murit după ce au consumat spirt contrafăcut.