‘Incendiul a fost provocat de supraîncălzirea unui aparat de are condiţionat folosit în exces’, a declarat el presei.
El a precizat că aluminiul topit al aparatului de aer condiţionat a căzut pe podea şi a provocat aprinderea hârtiei din depozit, unde erau depozitate tăbliţe de înmatriculare şi documente. Ulterior, flăcările s-au răspândit spre creşa din vecinătate.
Conform procurorului general, nimeni nu se afla în depozit când a izbucnit incendiul şi acesta avea uşile închise.
În depozit nu se aflau alarme de incendiu sau extinctoare, susţine Eduardo Medina Mora. Procurorul general precizează că în prezent se efectuează investigaţii dacă Ministerul de Finanţe din statul Sonora, care închiriase depozitul unde a izbucnit incendiul, are partea sa de vină în tragedie.
Peste 140 de copii erau în creşă la momentul incendiului, au anunţat surse guvernamentale. Unitatea Serviciilor de protecţie sociale mexicane fusese inspectată în luna mai şi primise notă de trecere.
Citeşte şi: 30 de copii, sufocaţi de fum
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Dorința lui Putin ca să pună capăt războiului din Ucraina. Nici nu se gândește la pace până nu este îndeplinită
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Județul din România unde oamenii trăiesc cel mai mult. Se află foarte aproape de Bucureşti, aici e bine să te muți
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Lider al comunităţii LGBTQ din Cluj, arestat preventiv. Ar fi recrutat și exploatat șapte minori dependenți de droguri
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție