Deși Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a redeschis ancheta cu privire la suspiciunea de omor (lovituri cauzatoare de moarte), al doilea procuror care a preluat cazul nu a reușit să-l determine pe Codrin Nicoară, soțul victimei și principalul suspect, să dea din nou declarații. Ancheta se bazează exclusiv pe probele inițiale, în condițiile în care cercetarea la fața locului a fost apreciată de judecători drept „defectuoasă ” și insuficientă, fiind realizată într-un context complicat: restricțiile drastice impuse de debutul pandemiei de COVID-19. 

A fost luată în discuție prescripția penală

La patru ani de la moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, cei doi procurori care au coordonat ancheta nu au reușit să adune suficient de multe dovezi care să probeze fără niciun dubiu implicarea activă a pianistului Codrin Nicoară în moartea soției sale.

 Bărbatul este acuzat doar de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, infracțiune care se pedepsește cu amendă penală sau cel mult un an de închisoare.

 Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Iași, iar completul de judecată pune deja problema prescripției răspunderii penale, caz în care soluția ar fi una clară, încetarea procesului penal. Următorul termen de judecată a fost programat pe 19 septembrie.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară are toate șansele să rămână doar un accident casnic pe fondul consumului de alcool. Soțul artistei a refuzat să fie audiat din nou
Codrin Nicoară. Foto: Facebook

Nicoară se agață de principiul „nu mă judeca de două ori pentru aceeași faptă”

În paralel, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași se află încă în lucru ancheta cu privire la infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, principal suspect fiind, așa cum am precizat anterior, Codrin Nicoară. Există suspiciuni, dar nu și probe deocamdată, că bărbatul și-a lovit soția și ulterior a împins-o pe scări. După ce a căzut, Maria Nicoară a intrat în comă și a murit șase luni mai târziu, la spital. Despre redeschiderea urmăririi penale, procurorul anunța încă din septembrie 2023 că cercetările sunt pe final. A trecut un an de atunci, iar soțul artistei încă nu a fost deferit justiției și pentru acuzația de lovituri cauzatoare de moarte.

Cazul este extrem de complicat și complex, așa cum au precizat procurorii în fața instanței de judecată. În faza inițială a procesului s-a pus problema dacă nu cumva anchetarea paralelă a bărbatului și pentru omor, din moment ce a fost deja trimis în judecată pentru lăsarea fără ajutor, ar fi ilegală. Legislația europeană interzice ca o persoană să fie judecată și pedepsită de două ori pentru aceeași infracțiune. Curtea de Apel Iași a analizat situația, raportându-se la cauze similare care s-au judecat la nivel european, și a decis că ancheta paralelă nu se abate de la legislația în vigoare și nu încalcă drepturile omului.  

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„S-a invocat tangențial și problema incidenței/posibilității ca la un moment dat să fie incident principiul ne bis in idem (…). Acesta consacră nu numai dreptul de a nu fi pedepsit de două ori, ci și dreptul de a nu fi urmărit penal sau judecat de două ori. (…) Principiul non bis in idem interzice urmărirea penală sau judecarea unei persoane de două ori pentru aceeași infracțiune”, au explicat magistrații ieșeni.

Judecătorii au permis continuarea anchetei paralele

În dosarul Macsim Nicoară, Parchetul a analizat două infracțiuni diferite care nu se exclud una pe cealaltă – lăsarea fără ajutor și lovituri cauzatoare de moarte – ambele având aceeași consecință, moartea unei femei. Cum procurorii au avut probe doar pentru prima faptă, aceștia au dreptul acum să continue ancheta pentru a proba și omorul.

„Pe de altă parte, în dosarul aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, urmare a redeschiderii urmăririi penale, se fac cercetări cu privire la infracțiunea de omor, pentru a se stabili dacă inculpatul din prezenta cauză a exercitat violențe asupra soției, infracțiune de rezultat, comisivă şi care presupune exercitarea de violenţe efective asupra victimei urmare a cărora viaţa acesteia să fie suprimată. Cele două infracțiuni au fost cercetate concomitent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care a decis trimiterea în judecată doar pentru una dintre cele două infracțiuni. Parchetul nu a apreciat că există o identitate de acuzație, motiv pentru care nu s-a pus la acel moment problema urmăririi unor fapte identice”, se arată în actele dosarului.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Maria Macsim Nicoară a murit după șase luni de comă

Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naționale din Iași, a suferit în seara zilei de 9 mai 2020 multiple leziuni (cerebrale, toracice şi vertebrale) după ce ar fi căzut pe scările din locuința sa, în timp ce soțul ei, pianistul Codrin Nicoară, se afla acasă. Bărbatul nu a sunat la 112, deși starea soției era gravă, având răni evidente și aflându-se în stare de inconștiență. Abia a doua zi de dimineață, în data de 10 mai, în jurul orei 7.00, Serviciul de Ambulanță Iași a fost solicitat la domiciliul soților Nicoară, apelul fiind făcut de soacra victimei.

Artista a fost transportată la spital „în stare comatoasă” și a murit șase luni mai târziu, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu, Iași. Pe toată perioada internării, femeia nu și-a revenit din comă.  

„Soția mea a servit două, trei pahare de vin”

Codrin Nicoară a declarat, în cursul audierilor, că în ziua fatidică, soția sa a fost în vizită la părinții ei și s-a întors acasă în jurul orelor 19.00 „binedispusă și mi-a spus că a consumat la părinții săi, două, trei pahare de vin”. Bărbatul a declarat că soția lui a continuat să bea „vin roșu” și la domiciliu.

„Am stat împreună până în jurul orei 20.30-20.45. În tot acest timp, soția mea a servit două, trei pahare de vin. În jurul orei 20.45, eu m-am retras în camera de la parter (…) Am adormit şi în jurul orei 23.00 m-am trezit din cauza unui zgomot ce provenea din hol”, a explicat Codrin Nicoară în cursul anchetei, potrivit actelor de la dosar, studiate de Libertatea. 

Acesta a precizat că și-a ajutat soția, pe care a găsit-o în stare de „semiconștiență”, să ajungă în pat, iar pe timpul nopții, aceasta s-ar fi trezit de două ori și a vomitat. Abia spre dimineață, când a observat că soția lui „s-a umflat pe partea stângă a feţei”, a decis să-și sune mama, care este medic, și a rugat-o să vină pentru a vedea care este starea victimei. Femeia a constatat că nora ei este în comă și a decis să sune la 112.

În ciuda unei anchete deficitare – catalogată astfel de o instanță de judecată -, atât procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cât și procurorul ierarhic superior au decis, în primăvara anului 2021, clasarea cauzei privind infracțiunea de omor. Procurorii au considerat că probele administrate în cauză „au conturat concluzii potrivit cărora inculpatul ar putea fi tras la răspundere penală doar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”.

Familia mezzosopranei Maria Macsim Nicoară a fost nemulțumită de concluziile Parchetului și a cerut în instanță redeschiderea urmăririi penale pentru omor, invocând o lungă serie de probe, inclusiv răni de pe corpul victimei, care au fost ignorate de anchetatori.  

În data de 3 martie 2022, Tribunalul Iași a decis trimiterea dosarului la procuror pentru a completa urmărirea penală cu privire la infracțiunea de omor. 

Târziu, la doi ani de la această decizie, procurorii ieșeni au hotărât să ceară ajutorul experților de la IGPR, cărora li s-a solicitat să pună acum cap la cap informațiile neglijate în primii ani de anchetă. 

Maria avea nopți când dormea pe parchet, într-o cameră nemobilată

Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că relaţia dintre cei doi soţi era tensionată, existând date că Maria ar fi fost anterior bătută de soţul său şi chiar ameninţată cu moartea. În plus, în timpul perioadei în care erau în vigoare restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, femeia s-ar fi plâns apropiaților că se teme să rămână singură în casă doar cu soțul ei, având nopți când se încuia într-o cameră nemobilată, preferând să doarmă direct pe parchet.
Rudele și prietenii artistei au declarat că artista intenționa să divorțeze, relația cu soțul ei fiind extrem de tensionată, pleca des de acasă și „dormea pe unde apuca”.

„Știu că în casă se încuia într-o cameră în care nu avea mobilier şi dormea pe parchet. Îi era frică de soțul ei. (…) A avut momente în care s-a descărcat şi mi-a spus că a luat decizia să divorțeze. În timpul pandemiei de COVID-19, am primit un telefon în care îmi spunea că îi este frică de perioada aceasta de carantină să rămână singură cu soțul ei”, a fost mărturia prietenei Mariei Macsim Nicoară.

Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară are toate șansele să rămână doar un accident casnic pe fondul consumului de alcool. Soțul artistei a refuzat să fie audiat din nou
Mariei Macsim Nicoară. Foto: Facebook

Urmele de sânge din casă nu au fost analizate

Dovezile pe care se bazează acum noul procuror de caz sunt deficitare. Polițiștii care au ajuns primii în casa soților Nicoară au tratat cazul ca un accident casnic. Mai târziu au apărut și suspiciunile de omor, însă probele din casă fuseseră deja alterate. În plus, nu s-a analizat vechimea urmelor de sânge descoperite pe papucii de casă ai bărbatului, nu s-a stabilit nici măcar dacă sângele era al femeii sau al bărbatului. Nu au fost făcute fotografii specifice în toate zonele din casă care ar putea să contureze traseul victimei și, în final, ce s-a petrecut în noaptea accidentului fatal.  

„Aceste probe nu au fost analizate, nu s-a verificat dacă sunt şi urme de sânge, iar în caz afirmativ să se determine dacă este sângele victimei sau al unei alte persoane. Astfel, în ipoteza în care s-ar stabili că aceste urme conţin şi sânge, ar trebui verificată direcţia de producere a urmelor de pe perete, poziţia victimei. Printr-o interpretare traseologică se pot determina poziţiile pe care le-a avut victima, pentru a se lămuri exact unde s-a aflat. Aceste aspecte trebuie să fie lămurite de către organele de urmărire penală, fiind esenţiale pentru cauza de faţă”, au fost concluziile judecătorilor ieșeni.

Există suspiciuni neclarificate, spun anchetatorii, la acest moment cu privire la rănile descoperite pe corpul victimei, unele nefiind menționate în raportul medico-legal, și care nu pot fi justificate de căderea accidentală pe scări. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Ionyk   •   09.09.2024, 00:34

Macelarului ,,MOSHU,, care refuza sa fie audiat pe motivul ca nu poate fi judecat de 2 ori pentru aceeasi fapta. Da unde te crezi tu ,in America? Crezi ca faci tu legile cum vrei tu? Tot scrii ca disperatu pe la toate ziarele in speranta ca o sa scapi? Crezi ca toti suntem prosti sa credem ca femeia a cazut de pe o treapta de 10 cm si s-a facut zob, sira spinarii rupta, maxilare rupte, coaste rupte, era facuta praf si ea cazuse de la 10 cm? Nu stim noi cum te-a salvat mamitica si relatiile ei cu anumiti barbati cu influenta si ca cercetarile de la inceput au fost musamalizate? Cum i-ati turnat fortat bautura pe gat si cum ati tinut-o in agonie 10 ore sa zaca in propria *** si propriul sange in timp ce tu cu mamitica stergeati urmele prin casa? Ai uitat ca pe telefonul tau s-au gasit cautari legate de cum sa stergi urmele unei crime? Las ca te prinde si justitia umana si cea de sus ca doar nu esti tu chiar asa de important pe lumea asta ca sa nu se faca odata si odata dreptate !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin100   •   02.09.2024, 16:34

@Moshu, esti cumva sotul victimei? Prea te contrezi cu toti pe toate comentariile. Noi toti întelegem că acolo a fost mai degrabă o crimă, iar tu ne jicnesti si ne insulti inteligenta. Din cauza a 2-3 pahare de vin femeia a cazut atat de tare pe scari, incat nu si-a mai revenit din comă timp de 6 luni, și a murit. Hai, mă, chiar așa naivi ne crezi pe toți??? Cum putea o femeie care să spunem că era în comă alcoolică, să se mai țină pe picioare? Nu mai zic, să mai și cadă violent pe scări! O fi căzut singură sau a fost ajutată/împinsă să cadă? Bă, indiferent dacă vor descoperi sau nu autoritățile, pentru criminali există o judecată divină care se cheamă, mustrare de conștiință pe viață!!! Nu era oare mai simplu și mai corect pentru fiecare, dacă nu exista înțelegere și armonie, să se pună capăt relației și fiecare să-și vadă de drumul lui în viață?

Moshu   •   01.09.2024, 09:34

Pentru HOPA Mitica,mai specialistule in toate,de unde stii tu cit de des a precticat domnul sot sportul asta cu adunatul de pe jos ? Poate era nevoie de salvare non stop la casa aia !? Zic si eu,Dumnezeu s-o ierte pe doamna ! Dar daca este sa speculam...speculam frate,ca si eu am imaginatie ! Si inca ceva,nu mai pune intrebari legate de familie ca o sa-ti rspund cu citeva urari pentru mamica ta !! OK ?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI