Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş face publice fotografia şi semnalmentele adolescentei şi face apel la cei care au date despre locul unde aceasta se află să anunţe autorităţile, relatează News.ro.

Alina Mădălina Martin, în vârstă de 14 ani, a plecat în 7 septembrie de la domiciliul său din localitatea Ciomăgeşti.

Miercuri, politiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Drăganu au fost sesizaţi cu privire la faptul că fata nu a mai venit acasă.

„În prezent poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti desfăşoară activităţi pentru găsirea minorei, fiind transmise semnalmentele acesteia atât la nivelul celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, altor structuri cu atribuţii de legitimare a persoanelor- jandarmi şi poliţişti locali, cât şi altor judeţe”, informează Poliţia judeţeană Argeş.

Instituţia face publice fotografia şi semnalmentele adolescentei şi face apel la cei care au date despre locul unde aceasta se află să anunţe autorităţile. 

Adolescenta are 1,50 metri înălţime, aproximativ 40 de kilograme, ochi căprui, păr şaten, iar la momentul plecării purta jeans albaştri, tricou negru, încălţăminte sport, de culoare verde.

Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat
Recomandări
Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat

Persoanele care pot da relaţii cu privire la adolescentă sunt rugate să apeleze Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 sau Poliţia Municipiului Piteşti, la telefon 0248 607 009.

FOTO: Poliția Română

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Adevarul.ro
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI