Elevii de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a care susțin Evaluarea Națională și respectiv Bacalaureatul au la dispoziție, începând de miercuri, site-ul Ministerului Educației modele de subiecte în scopul pregătirii celor două testări. Modelele de subiecte au fost elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE). Comparativ cu anul 2017, nu au fost operate modificări în structura subiectelor, anunță Ministerul Educației.
Toate informațiile despre Bacalaureat 2018, AICI
Potrivit MEN, modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională postate pe subiecte2018.edu.ro au fost construite în funcție de trei cerinţe: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele de examen, nivel mediu de dificultate și posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.
De asemenea, modelele orientative de subiecte/biletele de examen/pachetele de fișiere pentru Bacalaureat 2018 au fost concepute în concordanţă cu programele în vigoare ale examenului, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea de analiză, de sinteză, de generalizare şi de abstractizare a candidaților. Totodată, vizează cuprinderea echilibrată a materiei studiate, solicitându-se demonstrarea competenţelor prevăzute în programele de examen, respectiv încadrarea în timpul prevăzut de metodologie pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Comparativ cu anul 2017, nu au fost operate modificări în structura subiectelor.
Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) este instituția din subordinea Ministerului Educației specializată în evaluare educaţională, având ca atribuţii, printre altele, asigurarea coordonării ştiinţifice şi profesionale a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar. În același timp, CNEE îi revine elaborarea subiectelor pentru probele de examen, respectiv elaborarea de metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar.
Examenul de Bacalaureat 2018 începe mai devreme. Mai exact, pe 12 februarie, dată la care vor avea loc probele orale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Astfel, în 12 și 13 februarie 2018, va avea loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14-15 februarie.
Citește și: Adevăr sau ficțiune? Povestea celor doi hoți care au spart casa cui nu trebuia. Au fost prinși și violați cu bestialitate timp de 5 zile
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro