Studiul clinic de fază 1 va fi realizat în Statele Unite pe 56 de adulţi sănătoşi, seronegativi. Scopul vaccinului testat este de a stimula producerea unui anumit tip de anticorpi (bnAb), capabil să acţioneze împotriva numeroaselor variante de HIV aflate în circulaţie, virusul care provoacă SIDA.

Vaccinul urmăreşte să educe limfocitele B, care fac parte din sistemul nostru imunitar, să producă aceşti anticorpi.

Pentru aceasta, studiul va testa injectarea unui prim imunogen, adică a unei substanţe capabile să provoace un răspuns imunitar, şi a unui imunogen de rapel injectat ulterior. Acestea vor fi livrate prin tehnologia ARN mesager.

„Producţia de (anticorpi) bnAb este considerată un obiectiv al vaccinării anti-HIV şi este vorba despre un prim pas în acest proces”, se arată în comunicat.

„Va fi nevoie şi de alţi imunogeni pentru a ghida sistemul imunitar pe calea corectă, însă această combinaţie între stimulare şi un rapel ar putea fi primul element-cheie al unei posibile scheme de vaccinare împotriva HIV”, a declarat David Diemert, responsabil ştiinţific al testului clinic la unul din cele patru locuri unde se desfăşoară aceasta din urmă, Universitatea George Washington.

Imunogenii utilizaţi au fost dezvoltaţi de organizaţia de cercetare ştiinţifică International AIDS Vaccine Initiative (IAVI) şi Scripps Research Institute, cu sprijinul fundaţiei Bill & Melinda Gates, al Institutului Naţional de Boli Infecţioase din SUA (NIAD) şi Moderna.

Anul trecut, un prim studiu, care nu a folosit tehnologia ARN mesager, ci a testat primul imunogen, a arătat că răspunsul imun dorit a fost provocat la câteva zeci de participanţi. Următorul pas a fost colaborarea cu Moderna.

„Având în vedere viteza cu care pot fi produse vaccinuri pe bază de ARN mesager, această platformă oferă o abordare mai flexibilă şi mai receptivă la testarea şi proiectarea vaccinurilor”, se mai arată în comunicat.

Urmărește-ne pe Google News