Reprezentanții companiei farmaceutice au precizat că acest demers are ca scop final accelerarea campaniilor de vaccinare anti-COVID-19.
”Pentru a optimiza resursele şi oportunităţile de livrare a mai multor doze mai rapid pe fiecare piaţă, Moderna a propus să umple flacoanele sale cu până la 15 doze de vaccin, comparativ cu cele 10 de până acum”, a anunţat compania.
În prezent, au loc discuţii cu FDA şi cu autorităţile din diferitele ţări în care este utilizat vaccinul şi că această creştere nu ar necesita nicio modificare a ambalajului flacoanelor, a spus o purtătoare de cuvânt a companiei farmaceutice.
”Orice modificare ar face obiectul aprobării finale a diferitelor autorităţi de reglementare. Ar fi nevoie de aproximativ două până la trei luni pentru a pune în practică orice schimbare”, a adăugat ea.
Printre altele, pentru a creşte dozele, liniile de producţie ar trebui transformate, ceea ce ar dura mai puţin de zece săptămâni, adică până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat New York Times.
”Ar reprezenta un mare pas înainte. Cred că va avea un impact pe termen scurt”, a declarat pentru cotidian Moncef Slaoui, fost consilier şef al programului american de vaccinare în cadrul administraţiei Donald Trump.
Conform New York Times, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat deja creşterea cu 40% a conţinutului flacoanelor.
Până în prezent, peste 10% din populaţia Statelor Unite a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, aproape jumătate cu cel de la Moderna şi puţin peste jumătate cu cel de la Pfizer.
FOTO: EPA