Bacalaureatul e modificat complet, în noua lege a educației. Acesta conține:

  • o probă scrisă care reunește mai multe materii – română, matematică, științele naturii, istorie și geografie;
  • două probe de limbi străine;
  • o probă de competenţe digitale;
  • o probă scrisă, la alegere.

Noua formă a „examenului maturității” a fost prezentată marţi, 12 iulie, de ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„Examenul de Bacalaureat este prevăzut a avea următoarele probe. O singură probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun (n.r. – disciplinele obligatorii). Este o probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările. Această probă constă în evaluarea competenţelor generale formate pe parcursul ciclului liceal la Limba şi literatura română, la Matematică, Ştiinţe, Istoria şi Geografia României şi ştiinţe socio-umane. Două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională. Vor fi verificate, de asemenea, competenţele de bază echivalente nivelului B1, dacă doriţi”, a afirmat ministrul educației într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Modificările sunt propuse pentru dezbatere, iar dacă noua lege a educației va trece de Guvern și de Parlament, acestea vor fi aplicate din 2027. Așadar, primii care vor da Bac-ul în noua formă vor fi elevii care vor trece în clasa a IX-a anul viitor.

Documentul cu propunerile de modificări pentru Bacalaureat, din 2027:

Modificările la legea învăţământului preuniversitar vor fi puse în dezbatere publică miercuri, 13 iulie, pentru 35 de zile. Apoi, proiectul de lege va fi trimis în Guvern și ulterior va ajunge în Parlament.

 
 

Urmărește-ne pe Google News