Președintele CSM, Lia Savonea, a spus că i-a comunicat premierului Viorica Dăncilă obiecțiile magistraților, și anume cele referitoare la prevederile ordonanței de urgență care nu au fost solicitate de CSM. În aceste condiții, articolele care vizau delegările pe funcțiile de conducere ale parchetelor au fost eliminate, a explicat președinta CSM.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a declarat, vineri, că a primit OUG modificată de la Ministerul Justiţiei, iar printre prevederi se numără abrogarea textului tranzitoriu privind delegările în funcţiile de conducere ale parchetelor. Savonea a explicat că CSM urmează să dea aviz pe proiect, într-o ședință de plen care va avea loc săptămâna viitoare.

„Acest proiect de ordonanță a fost transmis instanțelor și parchetelor iar CSM își va spune punctul de vedere săptămâna viitoare într-o ședință de plen. Referitor la ordonanța 7, demersurile au fost inițiate din decembrie 2018 de CSM, pe două segmente, al admiterii în Magistratură și concursurile de promovare la ICCJ și parchete. Starea resurselor nu ne permit să formăm magistrații la INM, într-un timp atât de scurt, sunt necesari patru ani. Cel de-al doilea se referă la aspecte din lege care nu sunt corelate”, a spus Lia Savonea

România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”
Recomandări
România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”

Președintele CSM a mai precizat că în ianuarie 2019, a venit cu precizări la Guvern pe această temă, iar apoi ministrul Tudorel Toader a anunat public cele două ordonanțe de modificare a legislor justiției. Acestea au fost trimise CSM în aceeași zi în dare a fost făcut anunțul public.

„Nu a fost timpul necesar, a fost doar o zi pentru a fi lecturată. Ordonanța a surprins și alte modificări decât cele solicitate de CSM, care au generat o serie de îngrijorări în rândul magistraților.

Pe 25 februarie, plenul s-a întrunit și s-a cerut cerut abrogarea dispozițiilor care nu erau propuse de Consiliu iar față de invitația doamnei Dancilă s-a decis ca eu să particip la acesta. M-am prezentat și am susținut poziția Consiliului în limitele mandatului, adică abrogarea textelor care nu proveneau de la CSM”, a mai spus Lia Savonea.


Citește și: Mărturii despre șpăgile pentru cezariene! Sorina Pintea spune că nici moartea copiilor de la Giulești nu i-a făcut pe medici să renunțe la banii negri!


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.