Printre consilierii lui Vladimir Putin se va număra și Aleksei Diumin (51 de ani), un fost bodyguard al președintelui rus înainte de a fi promovat ca viceministru al apărării, în decembrie 2015, apoi ca guvernator al regiunii Tula, în septembrie 2016. Diumin, văzut acum câțiva ani drept un potențial succesor al lui Putin, a fost numit în funcția de consilier prezidențial responsabil de supravegherea industriei de apărare.

Cea mai importantă ascensiune este de partea fostului consilier economic al lui Putin, Maksim Oreșkin (41 de ani), numit în postul de adjunct al șefului administrației prezidențiale, alături de Dmitri Kozak (65 de ani), Vladimir Ostrovenko (54 de ani) şi Magomedsalam Magomedov (59 de ani).

Anton Vaino (52 de ani) a rămas în funcția de șef al administrației prezidențiale, pe care o deține din august 2016. Aleksei Gromov (63 de ani) şi Serghei Kirienko (61 de ani) şi-au păstrat la rândul lor funcţiile de prim-adjuncţi ai lui Vaino, în timp ce Dmitri Peskov (56 de ani) a fost reconfirmat în postul de purtător de cuvânt al Kremlinului.

Fostul ministru al educației Andrei Fursenko (74 de ani) și fostul ministru al culturii Vladimir Medinski (54 de ani) continuă în calitate de consilieri ai lui Putin.

Patrușev și Șoigu, pensionați treptat

Numirea lui Patrușev, probabil cel mai vechi aliat al lui Putin, în postul de consilier prezidențial poate fi interpretată ca o pensionare treptată după nouă ani petrecuți la șefia Serviciului Federal de Securitate (FSB, principalul succesor al KGB) și alți 16 la conducerea Consiliului de Securitate. În schimb, fiul său, Dmitri Patrușev (46 de ani), a fost numit vicepremier responsabil de complexul agroindustrial, resursele naturale și ecologie.

Funcția lui Patrușev a fost preluată de fostul ministru al apărării, Serghei Șoigu, în locul căruia a fost numit economistul Andrei Belousov, ex-consilier prezidențial și prim-vicepremier.

„Oreșkin a fost promovat, Diumin a fost adus mai aproape, iar Patrușev senior a fost puternic retrogradat”, a comentat pentru Reuters un oficial rus de rang înalt care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.

Întrebat despre noua funcție a lui Patruşev, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a prezentat-o ca fiind „una importantă”, întrucât sectorul construcțiilor navale este „strategic, complex și mare”.

În opinia politologului ucrainean Oleksandr Leonov, retragerea lui Patrușev într-un post de consilier prezidențial poate face parte dintr-un acord care ar putea viza propulsarea fiului său Dmitri ca succesor al lui Putin. „Trebuie să așteptăm să vedem dacă există înțelegeri între Putin și Patrușev. Poate că demisia sa s-a datorat faptului că i s-a promis, de exemplu, că fiul său va deveni succesor, dar pentru aceasta, Patrușev trebuie să împartă influența cu alte clanuri. Evident, nimeni nu vrea să apară un nou Putin după Putin”, spune expertul, citat de Obozrevatel.

Reuters notează că încă nu există informații fiabile dacă Putin a identificat deja un potențial succesor, dar remarcă faptul că Aleksei Diumin, Dmitri Patrușev și, mai nou, Maksim Oreșkin sunt nume vehiculate în acest sens în rândul elitei politice de la Moscova.

Urmărește-ne pe Google News