Este constatarea unor profesori şi medici de la Universitatea din Pennsylvania care le-au analizat, prin imagistică medicală, la cererea guvernului Statelor Unite.

Studiul lor, publicat de Jurnalul Academiei Americane de Medicină (Jama) și citat de Agerpres, nu identifică o cauză a simptomelor observate la respectivii diplomaţi între sfârşitul anului 2016 şi luna mai 2018, dar confirmă modificări la nivelul creierului.

„Creierul lor a suferit ceva care a cauzat aceste schimbări. Nu este ceva imaginar. Ceva s-a întâmplat din plin în creierul lor şi nu are legătură cu antecedente medicale. Tot ce pot spune este că adevărul rămâne să fie găsit”, declară Ragini Verma, specialistă în imagistică medicală și profesor de radiologie la Universitatea din Pennsylvania.

Între sfârşitul anului 2016 şi mai 2018, diplomaţi aflaţi la post în Havana, precum şi membri ai familiilor lor, au suferit diverse afecţiuni, inclusiv probleme de echilibru şi vertij, de coordonare, mişcare a ochilor, anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au numit o „ceaţă cognitivă”. Unii s-au refăcut, dar alţii continuă să se trateze, potrivit lui Ragini Verma.

Statele Unite şi-au retras majoritatea personalului diplomatic din Havana în septembrie 2017, dar nu s-au pronunţat niciodată public asupra naturii fenomenului, nici nu au confirmat că ar putea fi vorba de misterioase „atacuri acustice” sau microunde, aşa cum a relatat presa americană fără a aduce dovezi.

La cererea Departamentului de Stat al SUA, 44 de diplomaţi şi membri ai familiilor lor au fost trimişi, începând de la jumătatea anului 2017, la Centrul de traumatisme cerebrale al Universităţii din Pennsylvania, pentru a efectua teste de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN).

Cercetătorii au comparat rezultatele cu cele obţinute pentru 48 de persoane dintr-un grup ”de control”, iar diferenţele sunt semnificative statistic şi se referă la materia albă a creierului, precum şi la cerebel, partea care controlează mişcările.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că salută ”implicarea comunităţii medicale în această problemă incredibil de complexă. Prioritatea departamentului rămâne siguranţa, securitatea şi bunăstarea personalului său”.

Cercetătoarea Ragini Verma insistă asupra importanţei de a urmări cu regularitate toţi pacienţii, pentru a monitoriza evoluţia schimbărilor din creierul lor.

Şi Canada a înregistrat 14 „victime” şi a chemat în ţară majoritatea personalului său, în luna ianuarie.

Cuba a respins orice responsabilitate, în aceste cazuri.

Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 de dolari.

FOTO: Pixabay.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News