Baciu, vicepreședintele CNCAV, a precizat că schimbările operate în platformă, la care se lucrează deja, vor fi făcute pentru ca persoanele înscrise pe lista de așteptare să poată estima în cât timp vor ajunge într-un centru de vaccinare.

„În perioada următoare vor fi făcute câteva modificări în platforma RoVaccinare. Veţi putea vedea în listele de aşteptare câte persoane aveţi în faţa dumneavoastră şi va exista şi o estimare de timp până când veţi ajunge într-un centru de vaccinare”, a anunţat Andrei Baciu pe Facebook.

Andrei Baciu a precizat că „persoanele cu boli cronice şi cele peste 65 de ani au prioritate la vaccinare” în continuare. De aceea, numărul de ordine de pe lista de așteptare se poate schimba.

Cum traducem asta: să presupunem că ne-am înscris pe lista de aşteptare şi avem 99 persoane înainte (ocupăm locul 100) şi se mai înscriu 10 persoane din categoriile amintite mai sus. Asta înseamnă că locul pe care îl vom avea pe lista de aşteptare va fi 110. Cele 10 persoane din categoriile de risc vor ocupa primele locuri. Aceste cifre se modifică de fiecare dată când o persoana din etapa a II-a se înscrie pe platformă.

Andrei Baciu:
Andrei Baciu explică de ce ne putem trezi, de pe locul 100, pe 110 pe lista de așteptare la vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat modificări pe platforma de vaccinare de la 1 aprilie, în sensul că fiecare centru de vaccinare va avea afișat tipul de vaccin în platforma de programare că pe platforma de vaccinare.

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI