„Dacă cererea pentru călătorii aeriene va crește din nou, este nevoie de idei convingătoare care să inspire pasagerii, dar să le și ofere un sentiment de siguranță”, a explicat, pentru CNN, Carmen Krause-Bösterling, director de proiect la Premiile „Cabina de Cristal”.

Categoria „Cabina flexibilă”

Compania germană de inginerie Heinkel Group a propus o configurație flexibilă pentru rândurile de scaune la zona „Economic”.

Ideea din spatele conceptului este simplă: după decolare, însoțitoarele de zbor pot rearanja rândurile, astfel încât pasagerii care călătoresc împreună să ajungă față în față unul cu celălalt.

Categoria „Cabina vizionară”

Airbus, companie aviatică transeuropeană, a prezentat o cabină de nouă generație, „Airspace Cabin Vision 2020”.

Scaunele sunt flexibile, cu spațiu dedicat pentru laptop și tabletă. Totul e activat la nivel digital, inclusiv preferințele de înclinare a scaunelor.

Vorbind despre design, Ingo Wuggetzer, vicepreședinte de marketing al companiei, a declarat că acest concept se bazează pe ideea „ceea ce experimentați la sol veți continua să experimentați la bordul unei aeronave”.

Categoria „Concept”

Creat de compania israeliană Eviation Aircraft, Alice este primul jet electric. În interiorul cabinei sale inovatoare pot lua loc nouă persoane.

Independența aeronavei este de 1.000 de kilometri.

Avionul Alice are o greutate maximă de decolare de 635 de kilograme. Bateria cântărește 317 kilograme.

Eviation intenționează să livreze aeronava către cumpărători în 2022, întâi doar 15 bucăţi, urmând ca producţia să crească la 100 în 2025.

O aeronavă va costa între 3,5 milioane și 4 milioane de dolari, „în funcție de configurație”.

Proiecte universitare

Universitatea din Cincinnati a prezentat un proiect de design în stil „cafenea”, concept care reimaginează modul în care pot călători oamenii de afaceri, care ar putea lucra în aer în condiții excelente.

Alte proiecte:

  • Zodiac Aerospace elimină clasele tradiționale din cabină și împarte avionul în zone bazate pe activitate: de relaxare, cabine de dormit, salon.
  • Rebel.Aero a prezentat un model de cabină în care scaunele pot fi ridicate, astfel încât pasagerii să poată regla înălțimea scaunelor și să se așeze într-o poziție care să le permită să-și întindă picioarele mai ușor în timpul zborurilor lungi.

Toate proiectele ajunse în finală pot fi consultate aici.

Foto: crystal-cabin-award.com

Urmărește-ne pe Google News