În mai puțin de două ore, cei 20 de polițiști ai Brigăzii Rutiere a Capitalei care au ieșit la ”vânătoare” în toată zona centrală a orașului au ”agățat” 72 de conducători auto care nu dau doi bani pe Codul Rutier și, deopotrivă, pe siguranța celor din trafic. Dintre aceștia, 13 erau cu telefonul mobil lipit de ureche rezolvând, probabil, probleme ce nu suportau amânare, iar 59 și-au zis că centura de siguranță e doar un moft. Unii au încercat să scape de amendă spunând că nu și-au dat seama că nu au centura pusă sau că afacerile nu puteau să aștepte până ce ar fi tras pe dreapta pentru o convorbire în siguranță. Agenții rutieri i-au ascultat, însă, i-au ars” cu două sau cu trei puncte amendă în funcție de caz.

Cum un punct amendă este 105 lei, șoferii care au ținut neapărat să transforme mașina în cabină telefonică pe patru roți sau care nu s-au sinchisit să-și mai pună centura de siguranță vor trebui să scoată din buzunar ceva mai mult de trei sute de lei. În total, amenzile se ridică la 16.170 de lei. De la 1 mai, însă, o dată cu creșterea salariului minim pe economie cu 20 de procente și amenzile se vor ”rotunji” proporțional.

 
 

Urmărește-ne pe Google News