Născut în Egipt, acesta a construit un imperiu de afaceri în Orientul Mijlociu, înainte de a se muta în Marea Britanie, în anii ’70. Nu şi-a îndeplinit însă niciodată visul de a obţine un paşaport britanic.
După ce fiul său cel mare, Dodi, a fost ucis într-un accident de maşină alături de prinţesa Diana, Mohamed al-Fayed a petrecut ani de zile punând la îndoială circumstanţele morţii lor. Decesul survine la o zi după ce se împliniseră 26 de ani de la moartea fiului său, Dodi al-Fayed.
În ultimul deceniu, el rămăsese în mare parte în afara atenţiei publice, locuind în conacul său din Surrey împreună cu soţia sa, Heini.
Potrivit Sky News, Mohamed al-Fayed a murit vineri dimineaţa devreme şi a fost înmormântat deja, conform tradiţiei musulmane, în centrul Londrei.
Omul de afaceri de origine egipteană, cunoscut mai ales ca fost proprietar al magazinului Harrods, a deţinut şi clubul de fotbal Fulham din Londra.
El a vândut Harrods către Qatar Holdings în mai 2010. Trei ani mai târziu, a vândut şi FC Fulham omului de afaceri american Shahid Khan.
Fulham i-a adus vineri un omagiu omului de afaceri. Succesorul său, Shahid Khan, a declarat: „În numele tuturor celor de la Fulham Football Club, transmit sincere condoleanţe familiei şi prietenilor lui Mohamed Al Fayed la aflarea veştii decesului său la vârsta de 94 de ani. Povestea clubului Fulham nu poate fi spusă fără un capitol despre impactul pozitiv al lui al-Fayed în calitate de preşedinte. Moştenirea sa va fi amintită pentru promovarea noastră în Premier League, o finală de Europa League şi momentele de magie ale jucătorilor şi ale echipelor deopotrivă”.
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Născut la Alexandria în 1929, Mohamed al-Fayed a fondat o companie de transport maritim înainte de a se muta la Londra. În scurt timp, a devenit prietenul familiei regale şi al înaltei societăţi şi a cumpărat afaceri de profil înalt, precum hotelul Ritz din Paris în 1979 şi Harrods în 1985. Ulterior, a cumpărat Fulham în 1997 pentru 6,25 milioane de lire sterline.
Al-Fayed a devenit prietenul prinţesei Diana prin sponsorizarea de către acesta a unor organizaţii de caritate şi a unor evenimente la care au participat membri ai familiei regale.
Relaţia miliardarului cu familia regală a fost prezentată recent în sezonul cinci al serialului The Crown, unde al-Fayed, interpretat de Salim Daw, face cunoştinţă cu Diana.
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac