În noul mandat, conducerea FPTR va fi de asigurată de Dragoș Răducan – președinte și de Nicolae Bucovală – Prim-vicepreședinte.
Cu o experiență de peste 40 de ani în turism, Dragoș Răducan a fost ales președinte în cadrul Adunării Generale a organizației. Răducan este antreprenor în turism, deține o companie de consultanță și management hotelier, operează un hotel pe litoralul românesc și are expertiză în consultanță, management și formare profesională.
„FPTR reprezintă angajatorii din turismul autohton, iar guvernanții trebuie să țină cont de părerea oamenilor de afaceri atunci când reglementează domeniul în care aceștia își desfășoară activitatea. Trebuie create pârghii pentru sprijinirea mediului de afaceri în vederea dezvoltării și creșterea ponderii veniturilor turismului românesc în PIB”, a spus Dragoș Răducan.
Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară, declara în ianuarie pentru Ziarul Financiar că „anul 2022 va fi pentru noi anul investiţiilor majore”. El a anunțat atunci că va construi pe Valea Prahovei, lângă Sinaia, un complex de conferinţe, investiţie estimată la 18-20 milioane de euro, dar și un complex turistic în Delta Dunării, o investiţie de 15-20 de milioane de euro.
Totodată, Dumitru Luca, managerul şi administratorul agenţiei de turism Corali şi membru ANAT cu o vechime de 23 de ani, a fost reales ca preşedinte al Patronatului ANAT pentru mandatul 2022-2024, potrivit news.ro.