„Un cetățean moldovean suspectat că a ucis cu violență o fetiță de nouă ani din Döbeln a fost reținut”, a declarat procurorul-șef Ingrid Burgart pentru Bild. „El urmează să fie extrădat miercuri și adus în fața judecătorului de instrucție din Chemnitz”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului din landul Saxonia.
În ziua dispariției Valeriei, suspectul, al cărui prenume, Andrei, a fost făcut public, a fost fost surprins de camere în apropierea locuinței fetiței. Potrivit presei germane, bărbatul este un fost iubit al mamei copilei, Nadia G.
După crimă, cetăţeanul moldovean a fugit cu un Peugeot argintiu în Cehia, la Mlada Boleslav, apoi a fost reținut la Praga, pe 14 iunie.
În dimineața zilei 3 iunie, Valeria a plecat la școală, dar nu a mai ajuns acolo. O amplă operațiune de căutare în care au fost implicați peste 400 de polițiști din landurile Saxonia și Saxonia-Anhalt, precum și alte servicii de urgență, inclusiv pompieri și scafandri, a fost lansată.
Locuitorii din Döbeln, un oraș cu o populație de aproximativ 24.000 de locuitori, au organizat grupuri de căutare în grădini, subsoluri și garaje.
În timpul perchezițiilor, poliția a audiat sute de oameni. Pe 6 iunie, s-a extins căutarea. Întrucât fata și mama ei erau din Ucraina, iar tatăl ei este încă acolo, pe front, anchetatorii i-au contactat pe polițiștii din Ucraina, Polonia și Cehia.
Tatăl Valeriei a publicat un mesaj video pe 9 iunie: „Facem apel la cei implicați în dispariția ei. Găsiți curajul să-l aduceți înapoi pe copilul nostru iubit. Sper cu adevărat că îmi pot îmbrățișa fiica în curând”.
Din păcate, pe 11 iunie, cadavrul fetei a fost găsit într-o pădure, aproape de locul unde o femeie a susținut că a auzit un țipăt în ziua în care copilul a dispărut.
Valeria a fugit în Germania cu mama ei, din cauza războiului din Ucraina în 2022 și a frecventat școala primară în Döbeln. A fost înmormântată în Pavlohrad, estul Ucrainei.