La Chişinău, câteva sute de persoane s-au strâns în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au strigat sloganuri împotriva viitorului președinte Igor Dodon. Totodată, oamenii au fluturat drapele ale Republicii Moldova. Unii dintre ei au venit cu pancarte pe care scria “Alegeri fraudate”, “Nu Dodon” şi “Vrem turul 3”.
Citește și: Igor Dodon susține că a salvat Republica Moldova de la dispariție: “Maia Sandu ar fi unit țara cu România”
Pe reţelele de socializare au fost publicate numeroase fotografii în care tineri din străinătate cer repetarea scrutinului. Manifestații au avut loc Barcelona, Treviso, Amsterdam și în alte orașe europene.
Membrii Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova au validat vineri al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, din 13 noiembrie. Igor Dodon a primit 834.081 de voturi, iar contracandidata acestuia, Maia Sandu – 766.593 de voturi. Maia Sandu a anunțat că va contesta acest raport.
Foto: Arhivă