Moment de reculegere, în fața sediului IPJ Constanța

Colegii din Constanța au ieșit, la ora 12.00, în fața sediului instituției, pentru a ține un moment de reculegere. La fel s-a întâmplat și la Timișoara, acolo unde în fața sediului IPJ Timiș, agenții au aprins lumânări, au pornit sirenele și au salutat în tăcere, lângă fotografia colegului lor.

Moment de reculegere, în fața sediului IPJ Timiș

 

Moment de reculegere, în fața sediului IPJ Timiș

 

Moment de reculegere, în fața sediului IPJ Timiș

Momentul a fost postat pe pagina de Facebook a instituției, alături de un mesaj:

„La poze și momente de reculegere suntem foarte buni! 😡 Despre problemele cu care se confruntă polițiștii, de ani de zile, se vorbește doar când se întâmplă o tragedie. Dumnezeu sa-l odihnească în pace!”

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Timișoara i-au adus un omagiu lui Cristian Amariei (43 de ani), care a fost ucis în misiune.

Moment de reculegere, în fața sediului ITPF Timișoara

Inclusiv Poliția Locală din Timișoara s-a alăturat acestui demers solemn, unde – la fel – au fost pornite sirenele autospecialelor, iar colegii au salutat în tăcere.

Un moment de reculegere a avut loc și în fața sediului Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, unde mai mulți agenți, șefi de servicii din cadrul IPJ Botoșani, dar și prim adjunctul șefului IPJ, Dumitru Aioanei, și-au exprimat astfel regretul față de moartea colegului lor.

Pe toată durata, două autospeciale de poliție au fost lăsate cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, relatează botosaninews.ro.

Moment de reculegere, în fața sediului IPJ Botoșani

Un polițist a fost împușcat mortal și altul a fost rănit, duminică, de un bărbat, în județul Timiș, în timp ce mai mulți polițiști, în civil și în uniformă, se aflau în misiune, în urmărirea unui suspect. 

Incidentul s-a petrecut în comuna Izvin, din orașul Recaș, în momentul în care suspectul a intrat într-o casă din localitate, iar unul dintre polițiști a ocolit imobilul pentru a se asigura că suspectul nu fuge pe partea din spate a casei, potrivit tion.ro.

În momentul în care a ajuns în spatele casei, polițistul a dat de suspectul urmărit, care l-a împușcat, de trei ori în zona pieptului și a gâtului, după care a fugit.În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, omul legii s-a stins la locul incidentului, în urma rănilor suferite în zona pieptului și a gâtului.

Polițistul ucis avea 43 de ani și era din localitatea Recaș, unde lucra de 20 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Un alt coleg care participa la aceeași misiune este rănit la picior. Și agresorul ar fi fost rănit, dar a reușit să fugă.

Sute de politişti, jandarmi şi luptători din trupele speciale au reluat căutările, în această dimineaţă, în încercarea de a-l prinde pe interlopul care a ucis un poliţist şi a rănit un altul. Află cine e bărbatul care a împușcat mortal un polițist, în Timiș. Suspectul e căutat și la această oră.

FOTO & VIDEO: Cătălin Schipor


Citește și:

Carmen Dan, prima reacție după ce un polițist a fost împușcat mortal în Timiș. „Nu îl mai putem aduce înapoi”

Marian Godină îi cere demisia lui Carmen Dan după moartea polițistului ucis în Timiș: „Oare viața unui polițist valorează mai puțin decât o vestă antiglonț dintre cele de mult promise?”

Sindicatul Europol, după moartea polițistului ucis în misiune în Timiș: „Câți mai vreți să numărăm doamna ministru până când veți înțelege că așa nu se mai poate?!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News