Televiziunea americană Fox News și-a cerut scuze după ce o invitată la o emisiune a comparat-o pe Hillary Clinton cu o boală cu transmitere sexuală, în timp ce vorbea, joi, în direct.
Invitata, Anna Paulina, reprezentanta unei organizații pentru drepturile persoanelor de origine latină, a apărut în emisiune alături de analistul Doug Schoen. Cei doi discutau scandalurile în care a fost implicată Hillary Clinton, în momentul în care prezentatorul Rick Levethal a declarat că este „uimit” de faptul că se petrec atât de multe lucruri în lume, iar „Hillary Clinton este încă un subiect principal”, potrivit Daily Mail.
„Ea nu o să dispară… Este ca herpesul”, a declarat Paulina. Apoi, ea a fost scoasă din transmisiunea directă.
Mai târziu, Rick Levethal și-a cerut scuze în fața telespectatorilor pentru limbajul invitatei lui.
Momentul a fost înregistrat și urcat pe YouTube. Acesta poate fi urmărit mai jos.