Vaccinul este dezvoltat de compania biotehnologică Araclon Biotech şi a intrat în faza testării pe 24 de persoane afectate.
Conform EFE, citată de Agerpres, se lucrează la dezvoltarea de noi terapii şi metode de diagnosticare pentru boli neurodegenerative, în special Alzheimer.
Un an şi jumătate se va analiza toleranţa faţă de produs, iar apoi, timp de doi ani, se vor testa diferite doze ţinându-se cont de gradul de stimulare a sistemului imunitar al pacienţilor şi se vor elabora mai multe protocoale. La final, va urma o nouă etapă, de circa trei ani.
Directorul ştiinţific al Araclon Biotech, Manuel Sarasa, a subliniat că scopul este de „a termina cu maladia Alzheimer”, ceea ce va necesita contribuţia unor oameni de ştiinţă, medici, companii farmaceutice, asociaţii şi oameni politici.
Citeşte şi: SCANDALUL vaccinului antigripal. ULTIMA DECIZIE a lui Nicolaescu în calitate de ministru al Sănătăţii: DEMITEREA LUI MARIUS SAVU
Desfiguraţi de un vaccin. Vieţi distruse de medicamente infestate
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News