Alexandra Matache este una dintre cele 48 de victime care au murit în urma incendiului produs la clubul Colectiv din capitală în noaptea de 30 octombrie.
Mama tinerei de doar 26 de ani a mers la Poliția Capitalei pentru a recupera bunurile fiicei ei, și anume rucsacul acesteia.
La ieșire, femeia a făcut câteva declarații, cu ochii în lacrimi.
„Cred că rucsacul a fost găsit în spatele barului, nu îl ducea în garderobă că nu avea de ce să-l lase acolo. Nu are nimic, decât miroase a fum. Dacă stătea acolo în locul ăla poate ar fi scăpat. Totul este intact. Acum trebuie să recuperăm telefonul. În rest, totul a fost intact. Luptăm în continuare…Trebuie să plătească toţi cei vinovaţi. Nu putem să lăsăm lucrurile aşa. Acum, toţi sunt vinovaţi”, a spus mama Alexandrei Matache.
Cel mai dramatic caz din ultimii ani din România
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanţul provizoriu este unul terifiant: 48 persoane decedate şi alte peste 140 au suferit arsuri grave. Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanţe şi echipaje SMURD şi toate autospecialele ISU Bucureşti-Ilfov au acordat ajutor la faţa locului. Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.