Urmărit cu atenţie
“I-au fost făcute mai multe incizii pe toată lungimea braţului drept pentru a se face drenajul secreţiilor. În momentul de faţă, pacientul este stabil, iar evoluţia locală pare să fie favorabilă. Mai departe, rămâne de văzut ce se va întâmpla pentru că genul ăsta de afecţiuni evoluează imprevizibil și din acest motiv trebuie urmărit cu atenţie”, ne-a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
De altfel, şi mama lui Andrei, Emilia Iucinu, care de sâmbătă nu s-a mai despărţit de fiul ei, este şocată de modul în care se procedează în astfel de cazuri pentru vindecarea pacientului. “Are dureri foarte mari. Mâna este despicată şi prin interior şi prin extrerior. Sunt băgate drene ca să iasă veninul, dar este pansat ca să nu se infecteze rana. E îngrijit foarte bine, nu mă plâng”, a povestit, Emilia Iucinu, în emisiunea “Drept la țintă” de la Kanal D.
A fost salvat de o jurnalistă!
Într-un interviu publicat de site-ul www.simonaionescu.ro, Emilia Iucinu (foto) dezvăluie că viaţa fiului ei a fost salvată de o jurnalistă care se afla cu el în acele momente la ferma de vipere din judeţul Giurgiu, pentru a realiza un reportaj despre afacerea lui Andrei Tinu.
“Alina (n.r. – Alina Oprea, reporter RTV) e acum al doilea copil al meu. Ea l-a salvat pe Andrei, i-a salvat viaţa! Andrei a folosit o ustensilă nouă, pe care abia o cumpărase din America, viperele erau agitate… O clipă de neatenţie… Dar Alina a intervenit imediat. Nu s-a pierdut deloc, a dat telefoane la medic, a chemat salvarea, nu a plecat nici un moment de lângă Andrei”, a spus femeia.