Un adevărat scandal a izbucnit în plenul Parlamentului între preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, şi senatorul liberal Ioan. Motivul: propunerile parlamentarului PNL  pe tema amânării citirii deciziei CCR de invalidare a referendumului.
Senatorul Ioan Ghişe a propus amânarea cu două zile a citirii hotărârii CCR, propunere care a fost respinsă la vot.
Înainte de acest moment, Ghişe şi Zgonea, preşedinte de şedinţă, s-au certat la cuţite.

După respingerea propunerii liberalului, ordinea de zi a decurs confor agendei, iar decizia Curţii Constituţionale privind referendumul a fost citită în plen. După acest moment, Băsescu mai are de trecut un ultim hop şi se întoarce la Cotroceni: publicare deciziei CCR în Monitorul Oficial.
 

Urmărește-ne pe Google News