Momentele de groază trăite de o familie din Odesa, care a fugit de război cu doi copii în brațe: „Lui Ali i s-a făcut rău în tren, la Ploiești, strigam, urlam…”

Familia a fugit pe din calea războiului care bate la porțile orașului Odesa. Esmira, Elvin, bunica și cei doi copii, Ali și Aida.

Bomba care le-a distrus cartierul de la periferia Odesei

„La început am fost nehotărâți, dacă să plecăm sau să nu, însă când a început războiul… Locuim la 5 kilometri de oraș, în zona unei unități militare. Într-o dimineață, am auzit vuietul și zgomotul rachetelor. Sunet de explozii, bombardament, bubuituri. După ce am plecat, am înțeles că baza a fost atacată de ruși și, în afara acesteia, au fost distruse nouă case. Chiar lângă noi!”, povestește Elvin.

• Familia este cazată acum la căminul Liceului Economic Virgil Madgearu din Ploiești, împreună cu alți în jur de 30 de refugiați ucraineni. Interviul se desfășoară în sala de mese. Peste tot sunt afișe trilingve, în română, ucraineană și engleză.

Fără benzină, medicamente și hrană

Elvin și Esmira au fugit spre Republica Moldova, la Chișinău. „Socrul meu a rămas la Odesa. La marginea orașului se aud mereu explozii. Procură greu alimente, carburantul s-a scumpit și se poate lua doar cu rația. Motivul esențial pentru alegerea noastră? Nu mai găseam niciun medicament pentru Ali, hrană pentru copii, era greu să faci rost de ele. Și noi trăim pentru cei mici”, explică Elvin.

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

„Am lăsat totul la Odesa. Casă, mașină, loc de muncă…”, oftează tânărul fermier.

Țința lor era capitala Azerbaidjanului, Baku. Elvin avea pașaportul său azer expirat, iar Esmira, doar buletinul ucrainean.

N-au reușit să rezolve situația și au luat legătura cu ambasada de la București, unde li s-a promis că problema documentelor va fi soluționată.

„Am stat 8 zile în Basarabia. Am încercat să ne întoarcem în Ucraina, însă nu se mai putea. Așa am contactat ambasada de la București și am ajuns în capitala României. Am venit cu trenul. Soției i s-au făcut actele, am plecat cu trenul spre Iași și, de acolo, trebuia să zburăm spre Baku”, explică Elvin.

„Am coborât la Mizil. Acolo ne așteptau două ambulanțe”

Spre Iași au luat trenul din Gara de Nord. Zilele și orele nu mai au nicio importanță, practic.

„Pe drum, Ali a început să verse și a făcut o criză. Cei aflați lângă noi, în compartiment au sunat la 112. Am coborât la Mizil. Acolo ne așteptau două ambulanțe. Am ajuns cu cel mic la Terapie Intensivă, la Spitalul de Pediatrie din Ploiești”, rememorează Elvin clipele grele.

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Strigam, urlam, nu știam ce să fac. Am coborât la prima oprire. Au venit repede două ambulanțe, poliția…

Elvin, refugiat în România:

Elvin are ochii cârpiți de somn. Pe rând, el și bunica fac de pază la spitalul unde e internat Ali, băiețelul cel mare, de 1 an și 7 luni.

Esmira stă cu Aida, cea mică. În timpul discuției, ghemotocul de șapte luni a fost cuminte. Alteori, plânge, iar vecinii de cămin mai că spun să se termine „opera”. Soții se codesc să spună de ce au nevoie. Au primit un cărucior, din donații, ar avea nevoie de un premergător pentru cea mică. Atât.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Totul pentru „puternicul” Ali

Ali are un 1 și 7 luni. Suferă din naștere de o malformație cerebrală rară, Arnold-Chiari, pentru care a fost deja operat la cap. Acum face dese crize epileptice și ar trebui să fie supus unei noi intervenții chirurgicale. 

Esmira are 23 de ani, e frumoasă și senină. Nu o doboară lupta pentru viața lui Ali. „Niciodată, niciodată”, repetă.

„Știam că o să fie foarte greu, dar Ali e puternic. Cel mai greu a fost la început, că nu înțelegeam ce spun doctorii români”, afirmă Esmira.

„Ei au sosit la ora 3.00, am venit imediat, în jur de 6.00, când am aflat de cazul lor”, explică Alex Ganușceac, născut în zona Cernăuți și stabilit la Ploiești de cinci ani, unul dintre voluntarii care ajută refugiați ucraineni.

„Toți românii pe care i-am întâlnit, medicii, toți oameni sunt generoși și solidari. Le mulțumit foarte mult”, spune cu lacrimi în ochi bărbatul din fața noastră, pentru ca apoi să recunoască: „Nu ne-am gândit niciodată că vom ajunge în România”.

„Problemele lui Ali au fost urmărite și tratate corect de colegii de la Odesa și de la Kiev”, spun cei de la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Acum, copilul a fost stabilizat de o echipa medicală.

Rugă pentru pace

„Cel mai mare vis al nostru e ca Ali să se însănătoșescă. Știm că boala e gravă, că nu s-a schimbat nimic, dar cine ne împiedică să sperăm?”, spun, într-un glas, soții Elvin și Esmira, care, până când copilul va fi stabilizat, rămân la Ploiești.

Apoi, ei se roagă pentru pace. „În România e liniște, totul e foarte ok, dar casa ta e a ta! Când se termină bombardamentele, războiul ăsta fără sens, vrem să ne întoarcem în patria noastră”.

Acest război fără sens are și va avea efecte și în Rusia. Deja se vede și se simte criza economică.

Elvin, refugiat în România:

Ucrainenii sunt cazați pe strada Armașilor. Asta nu e prea bine, noroc că nu știu limba română. Cel mai bine ar fie ca armele să tacă și viața să continue în tihnă.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro