Chiar înainte de ora 15.00, pe 18 aprilie, s-au primit rapoarte despre un șofer care se îndrepta spre est pe benzile de circulație care mergeau spre vest, lângă Lake Point. După scurtă vreme un polițist care circula pe acea autostradă l-a interceptat pe șofer și l-a lovit frontal.

Șoferul care venea pe contrasens cu camioneta a suferit răni ușoare, în timp ce polițistul nu a fost rănit.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Alex Whitbeck a fost martor la impactul produs la o viteză mare și spune că se afla chiar în spatele mașinii polițistului. A fost recunoscător agentului și crede că acesta și-a riscat viața, pentru a-i proteja pe alții.

„Ofițerul a decis că își va pune viața în pericol în fața mea și va lovi șoferul. Eram la nici la 50 de metri în spatele mașinii de poliție. Au fost cel puțin 3 vehicule implicate în acest accident. Eram în mijlocul lor. Nicio zgârietură, nici eu, nici mașina mea”, a scris Whitbeck, într-o postare pe Facebook.

„A trebuit să-l scoatem pe ofițerul de poliție din mașină. Tot ce a avut de spus a fost: Poți să scrii o declarație? Frate?? Aproape că ai murit și îmi ceri o declarație? Nu te cunosc, dar te iubesc frate. Ai salvat nenumărate vieți azi și îți sunt pentru totdeauna recunoscător”, a adăugat bărbatul.

„Acest poliţist tocmai îşi terminase tura şi se îndrepta spre casă, când a văzut o maşină venind spre el mergând în direcţia greşită”, a postat guvernatorul Spencer Cox, pe Twitter. „Știa că are o singură șansă de a-i proteja pe șoferii din spatele său. Fără ezitare, și-a pus propria viață în joc. Sunt recunoscător eroilor”.

Utah Highway Patrol a dat publicității imaginile surprinse de bodycam-ul polițistului, din momentul impactului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News