Cei doi copii au început să se ia în brațe și să plângă, după ce au aflat trista veste. Întreaga scenă a fost suprinsă de camerele de filmat, iar imaginile fac acum înconjurul lumii.
Întreaga lume și-a îndreptat din nou atenția către Siria, după ce imaginile cu Omran, copilul sirian de cinci ani rănit în urma unui bombardament a șocat întreg mapamondul. „Atenţia publicului larg poate că s-a diminuat la o săptămână după ce clipul cu Omran a devenit viral, dar Omran şi alţi 85.000 de copii din Alep încă suferă”, a declarat Zaher Sahloul, unul dintre puţinii medici rămaşi în oraşul sirian, potrivit ABC.
Mărturii șocante ale medicilor din Alep
Tragedia micuțului Omran a amintit întregii lumi care este fața terifiantă a războiului. „De fiecare dată când lucrez acolo, tratez copii care sunt răniți atât de grav și sunt atât de traumatizați, încât mă întreb dacă supraviețuitorii au mai puțin noroc decât cei care au murit”, a afirmat un alt doctor, Zaher Sahloul , care a lucrat în Alep, pentru The Guardian.
Medicul sirian, care locuiește în Statele Unite, și-a amintit de cazurile cele mai grave pe care le-a avut din orașul sirian, care a ajuns practic o ruină.
“Am o imagine de la un copil din Alep, cu elicoptere care bombardează orașul (…) Copiii care au murit zâmbesc, iar cei care supraviețuiesc plâng – asta mi se pare cu adevărat șocant”, mai scrie medicul.
Lupta pentru Alep, cea mai importantă bătălie
Confruntările intense din Alep au făcut nenumărăte victime printre civili. Mai mult, spitalele au fost și ele bombardate. De la intensificarea operațiunilor asupra orașului, Moscova a anunțat că a deschis coridoare umanitare pentru civilii şi rebelii blocaţi în oraş. Însă, Statele Unite şi Naţiunile Unite şi-au păstrat scepticismul cu privire la adevăratele scopuri urmărite de forţele militare ruse.
Bătălia de la Alep, cea mai importantă de la începutul conflictului din Siria, în 2011, este crucială atât pentru regim, cât şi pentru rebeli. Cei doi adversari au comasat trupe în zonă şi încearcă să cucerească al doilea cel mai important oraş din ţară, împărţit începând din 2012 în cartiere rebele la est şi cartiere pro-regim la vest.