Ryan Wesley Routh, în vârstă de 58 de ani, care a fost arestat duminică, după o posibilă tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump, a fost inculpat luni pentru posesie ilegală de armă şi deţinerea unei arme cu seria ştearsă, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Routh, cunoscut ca susţinător al Ucrainei, a compărut luni pentru prima oară în faţa unei instanţe din statul Florida din sud-estul SUA.

El a fost reţinut după ce reuşise iniţial să fugă, în timp ce agenţi ai Secret Service au tras asupra lui.

Capturarea acestuia s-a făcut pe baza fotografiei realizate de un martor. Acesta l-a văzut pe individ fugind dintre tufișuri și a făcut o fotografie a mașinii în care s-a urcat. Imaginea a ajutat ulterior la reținerea suspectului.

Reținerea acestuia a avut loc pe autostrada Interstate 95, unde polițiștii au intervenit după ce au reperat și blocat mașina. Suspectul a fost reținut la aproximativ 45 de minute după incident.

În momentul capturării, Routh nu era înarmat. El a fost scos din mașină de forțele de ordine și nu a spus nimic în momentul reținerii.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

Suspectul în cea de-a doua tentativă de asasinat asupra fostului președinte Donald Trump este un bărbat din Florida în vârstă de 58 de ani. Ryan Wesley Routh, despre care autoritățile bănuiesc că plănuia să-l atace pe fostul președinte Donald Trump în timp ce acesta juca golf, este un susținător înfocat al Ucrainei. Acesta ar fi călătorit în 2022, în Ucraina după invazia Rusiei şi a devenit un susţinător al trimiterii de arme şi chiar de soldaţi americani pentru a ajuta Kievul. Oficialii au declarat că bărbatul a fost reţinut.

FOTO: Captură video

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI